AcasăADMINISTRATIERegionalizarea dă în clocot. Revoltă spontană la Finanțele din Arad

Regionalizarea dă în clocot. Revoltă spontană la Finanțele din Arad

Aproape 200 de angajați ai Direcției Generale a Finanţelor Publice Arad  au declanșat astăzi o grevă spontană, după ce tot mai multe zvonuri dau ca sigură reducerea numărului de angajați cu aproape 100 de persoane, precum și mutarea altor 45 la Timișoara, după aprobarea înființării Direcțiilor Regionale de Finanțe. Guvernul a anunțat deja că pentru Regiunea Vest sediul Finanțelor va fi la Timișoara, iar sediul regional al Direcției Antifraudă va fi la Deva, în județul Hunedoara. 

Sindicaliștii de la Finanțele din Arad acuză actuala conducere a Executivului de la București că îi pedepsește pentru faptul că județul nu este unul USL, nemulțumirile fiind îndreptate mai ales împotriva modului în care s-au luat deciziile, Aradul fiind totuși al doilea după Constanța în privința volumului de mărfuri tranzitate prin vamă. Din cifrele care se vehiculează, salariații Finanțelor arădene spun că peste 50 % din numărul tuturor celor care urmează a fi disponibilizați la nivel de regiune din structurile Ministerului FInanțelor Publice sunt din Arad, lucru considerat un abuz. Din acest motiv salariații sunt deciși să continue și chiar să intensifice acțiunile de protest în zilele următoare. Totuși, birourile unde se lucrează cu publicul şi implicit Trezoreria au rămas deschise și se speră că la fel se va întâmpla și în zilele următoare, așa încât contribuabilii arădeni să nu aibă de suferit.

[blockquote style=”style-2″ icon=”none”]Dorim să precizăm că nu s-a ţinut cont de un aspect deosebit de important, respectiv situarea judeţului Arad la frontiera cu spaţiul Schengen, fapt care conduce la existenţa unui număr mare de contribuabili cu operaţiuni intracomunitare, număr mare de solicitări pentru rambursarea TVA, riscul de evaziune fiscală fiind de asemenea influenţat de aceste aspecte. Se pare că doar formal regionalizarea înseamnă o dezvoltare unitară, echilibrată şi armonioasă a tuturor structurilor componente (judeţe), în realitate este evident că eventualele beneficii ale reorganizării le vor culege doar capitalele de regiune, sacrificând celelalte judeţe prin disponibilizări de personal şi deplasări cu cheltuieli suplimentare., se arată într-un memoriu semnat de președintele sindicatului Finanţe Arad, Ionică Trifa, memoriu adresat Prefectului județului Arad, Cosmin Pribac.[/blockquote]

Decizia de reorganizare a ANAF a fost adoptată în ședința Executivului de miercuri, 24 iulie,  premierul Victor Ponta anunțând la finalul acesteia că sediile structurilor regionale antifraudă au fost stabilite în localități din zonele care prezintă riscuri ridicate de evaziune fiscală sau în zone limitrofe frontierelor. În urmă cu două săptămâni, sindicaliștii de la Finanțele din Timiș au protestat într-un mod asemănător, după ce un proiect al Guvernului prevedea ca la Deva să fie sediul Direcției Regionale de Finanțe. După mai multe zile de protest, Timișoara a avut câștig de cauză, însă Executivul a hotărât ca la Deva să fie sediul regional al Direcției Antifraudă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc