Persoanele interesate de o slujbă în domeniul hotelier-gastronomie, în Germania, pot să participe, marţi şi miercuri, la o bursă a locurilor de muncă organizată la Sibiu. Salariul poate ajunge până la 2.000 de euro pe lună.
Sunt disponibile 100 de locuri de muncă pentru bucătari, ospătari, lucrători recepţie, ajutor la bucătărie, personal pentru curăţenie în camere. Solicitanţii trebuie să deţină o calificare profesională încheiată şi experienţă profesională.
În funcţie de slujba căutată este necesar să fie cunoscută limba germană.
Angajarea se face pentru perioada octombrie-aprilie, iar timpul de lucru este de 40 de ore pe săptămână.
Salariul oferit este cuprins între 1.500-2.000 euro brut, pentru personalul specializat (bucătari, ospătari, lucrători recepţie) şi 1.200-1.500 euro brut pentru cel auxiliar (ajutor bucătărie şi curăţenie camere).
Selecţia va avea loc la Centru de Formare Profesională a Adulţilor Sibiu, începând cu ora 9.00.
Solicitanţii trebuie să-şi întocmească un CV în limba germană, model EUROPASS cu fotografie. De asemenea, la selecţie, pe lângă CV mai este necesar şi formularul de candidatură în limba germana (Bewerbungsformular).
Mai multe informaţii pot fi obţinute de la sediile AJOFM, biroul EURES.
stie cineva cum se ajunge acolo?