Sâmbătă, 18 mai, cu ocazia „Nopţii Muzeelor”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (MCDR) organizează o expoziţie în premieră: fosilele unei specii de dinozaur dispărute în urmă cu 65 de milioane de ani.
Vizitatorii vor putea să vadă un omoplat pietrificat care provine de la un dinozaur de dimensiuni mari : 20 de metri lungime şi peste 15 tone. Rezultatele preliminare arată că acesta ar fi cel mai mare dinozaur descoperit până acum în Cretacicul European şi că a trăit la sfârşitul erei Mezozoice în perioada Cretacică într-o vârstă geologică denumită Maastrichtian, pe Insula Haţeg, ale cărei rămăşiţe pot fi văzute astăzi ca depozite de argile roşii pretutindeni în zona Ţării Haţegului.
„Piesa expusă provine la o specie de dinozauri sauropozi, care ajungeau şi la 100 de tone greutate şi o lungime de 40 de metri. Datorită modului în care s-a îngropat şi fosilizat, acest specimen nu a fost păstrat în întregime, lipsind mai mult de jumătate din fosilă.”, a declarat pentru stiridinvest.ro directorul MCDR, Liliana Ţolaş (foto)Pe lângă piesa expusă în premieră, îi aşteaptăm pe vizitatori cu un program extrem de bogat: paradă de costume medievale, prezentarea domniţelor şi nobililor, dansuri medievale şi renascentiste, reconstituire de lupte medievale, concursuri medievale (alergatul în saci, tir cu arcul, oul în lingură), organizarea de ateliere meşteşugăreşti (ţesături, obiecte din lemn, ceramică, podoabe), pregătirea unei mese tradiţionale cu preparate la ceaun şi la proţap, numere de iluzionism, concerte de muzică susţinute de formaţiile Foc viu şi Tempo, precum şi un spectacol pirotehnic susţinut de formaţia Strop de foc. Toate aceste activităţi se vor desfăşura cu aportul publicului, acesta fiind cooptat permanent, a mai spus directorul muzeului devean, Liliana Ţolaş.
Cu această ocazie publicul vizitator se poate delecta şi cu expoziţiile existente în clădirea muzeului: expoziţia de bază de ştiinţele naturii şi 3 expoziţii temporare: de artă, de arheologie şi una de minerale şi păsări, vernisată cu această ocazie.
Ultima expoziţie, intitulată „Culoarea în natură”, urmăreşte ca prin exponatele sale să reflecte marea diversitate de culori a naturii şi atrage atenţia vizitatorilor asupra frumuseţii desăvârşite a naturii care ne înconjoară şi pe care, nu de puţine ori, nu o observăm. În lumea mineralelor şi a rocilor, culoarea indică compoziţia chimică, mediul de formare şi de multe ori determină valoarea comercială a acestora. Alături de minerale, în expoziţie pot fi admirate şi diverse specii de păsări şi insecte.
Pentru a vizita Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva cu ocazia „Nopţii Muzeelor”, trebuie să ajungeţi în Deva, Palatul Magna Curia, sâmbătă, 18 mai 2013, între orele 16.00 – 06.00.
[…] afară premierei reprezentate de expunerea unei fosile de dinozaur, vizitatorii au fost captivați de parada de costume medievale, prezentarea domniţelor şi […]