Drumurile judeţene afectate de lucrările la autostrada Deva-Orăştie vor fi reparate până la sfârşitul lunii octombrie. Este vorba de acele porţiuni de drum care s-au deteriorat din cauză că pe ele au circulat camioane grele încărcate cu materialele necesare pentru construcţia tronsonului de autostradă.
Reparaţiile ce vor fi executate au fost stabilite cu ocazia unei întâlniri ce a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara între autorităţile judeţene şi reprezentanţii companiilor implicate în lucrările de construcţia tronsonului de autostradă.
Astfel, în urma şedinţei a fost semnat un document care prevede că se vor executa lucrări de reparaţii pe următoarele sectoare de drumuri judeţene:
– DJ 761: Şoimuş – Bârsău, km 0+000 – 5+900
– DJ 107A: Bârsău – Hărău – Uroi, km 0+000 – 11+200
– DJ 705: Geoagiu DN7, km 0+000 – 4+500
– DJ 700A: Uroi – Simeria, km 0+000 – 1+600
– DJ 687: Sântuhalm – Hunedoara, km 0+000 – 7+900
La sfârşitul lunii octombrie, o comisie formată din reprezentanţii firmelor constructoare şi ai Consiliului Judeţean Hunedoara va verifica în teren execuţia lucrărilor de reparaţie şi va efectua recepţia acestora.
Soseaua de la Simeria pana la Uroi este VARZA! Camioane grele parcurg in viteza drumul, iar asfaltul arata de parca ar fi trecut tancuri. In Simeria si pana la Uroi, portiunile cele mai afectate au mai fost petiticte, dar lucrarile au fost facute de mantuiala, deja sunt valuri si gropi…