O elevă de la Liceul de Artă „Sigismund Toduţă” din Deva a reuşit performanţa de a câştiga un concurs internaţional iniţiat de Japonia şi va fi premiată, în aceste zile, chiar de Împăratul Akihito, într-o ceremonie ce va avea loc la Tokio.
Din păcate, Anca Bondane nu va putea să apară în faţa împăratului Akihito într-un costum popular românesc, aşa cum îşi dorea, pentru că bagajul său a căzut din cala autocarului ce o ducea spre aeroportul din Cluj Napoca.
Dincolo de acest incident, rămâne performanţa adolescentei de 15 ani, care îşi trece în palmaresul artistic premiul întâi al concursului „Eco Together”, organizat de Japonia.
Desenul Ancăi abordează teme de mediu şi a fost selectat dintre cele peste 1.000 care au fost înscrise în competiţia iniţiată de autorităţile din Ţara Soarelui Răsare. În plus, Anca este unul dintre puţinii români care are privilegiul de a se întâlni cu Împăratul Japoniei, Akihito.
„Este un desen realizat pe o coală A3. Mi-a luat foarte mult realizarea acestuia, câteva zile, aş putea spune. M-am inspirat din viaţa de zi cu zi şi din mintea mea. Desenul este ca un labirint, în care peste tot văd peisaje şi natură. Pictez în fiecare zi, câte 3-4 ore, depinde de desen pentru că nu mă las până nu-l termin. Vreau să mă fac profesoară de desen, dar îmi place şi designul. S-ar putea să le combin pe cele două”, spunea adolescenta din clasa a IX-a, chiar înainte de a pleca spre Tokio.
Cât despre întâlnirea cu Împăratul Japoniei, un privilegiu extrem de rar pentru oamenii simpli, tânăra volubilă şi frumoasă este extrem de încântată. „Este o mare onoare să fiu premiată chiar de Împăratul Japoniei. În această excursie pe care o efectuez la Tokio vreau să vizitez cât mai multe şi să mă întorc de acolo cu multe poze”, aprecia Anca Bondane.
Eleva este pregătită de profesoara Ana-Maria Rugescu, ea mărturisind că a primit vestea despre desenul Ancăi cu mare emoţie. „Ne-a umplut sufletul de o bucurie imensă, dar şi de satisfacţie, după ore în şir de trudă, cu pensula în mână. Este o lucrare impersonală, la care Anca a muncit foarte mult”, a explicat dascălul tinerei.
bravo…:)