AcasăSTIRIHUNEDOARARegizorul Adrian Sitaru - Cetățean de Onoare al Devei

Regizorul Adrian Sitaru – Cetățean de Onoare al Devei

Vineri seara, în decorul minunat oferit de Teatrul de Artă din Deva, regizorul Adrian Sitaru a prezentat publicului venit în număr foarte mare noul său film, intitulat Domestic. Adrian Sitaru, născut și educat în municipiul de la poalele Cetății, a dorit ca noul film să aibă avanpremiera românească în fața concetățenilor săi.Cu această ocazie, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean i-a acordat tânărului regizor titlul de Cetățean de Onoare al orașului. Pe scena teatrului devean au urcat, alături de Adrian Situaru, câțiva dintre actorii care au jucat în film: Adrian Titieni, Sergiu Costache și, nu în ultimul rând, tânărul și simpaticul Dan Hurduc, copilul actor care are o interpretare extraordinară.

În cuvântul său, Adrian Sitaru a mulțumit pentru gestul oficialităților, declarând cu modestie că el consideră că titlul de Cetățean de Onoare trebuie să fie oferit eroilor adevărați, cei care salvează vieți sau care fac fapte memorabile. ”Eu fac ceea ce îmi place și nu mă așteptam la această onoare”, a spus regizorul.

domesticFilmul ”Domestic”, regizat de Adrian Sitaru, este o poveste despre oameni obişnuiţi şi animalele alături de care îşi trăiesc viața. Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin viaţa personajelor principale, influenţându-le evoluţia. Filmul urmăreşte povestea a trei personaje principale – Domnul Lazăr (48 de ani, profesor şi actualul preşedinte al asociaţiei de locatari a blocului său), Domnul Mihăeş (40 de ani, taximetrist) şi Toni (un tip de 25 de ani) – şi a animalelor lor, toți forţaţi să locuiască împreună în aceeaşi comunitate a blocului. Fiecare dintre cele trei personaje completează povestea celuilalt, influenţând-o într-o anumită măsură. Un proiect care mixează umorul negru şi drama, o poveste cu elemente absurde, la care râzi și te emoționezi în aceeași măsură, într-un decor stilizat și plin de culoare.

Adrian Sitaru are o filmografie impresionantă, dintre care amintim: ”Pescuit sportiv”, ”Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, ”Colivia”, ”În derivă”.

În anul 2010 regizorul devean a primit la Berlin Trofeul DAAD, pentru scurtmetrajul ”Colivia”. De asemena, lungmetrajul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, a primit premiile pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor într-un rol principal la gala Festivalului de Film de la Locarno 2011.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc