Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la producerea unui incident ce a avut loc pe strada I.L.Caragiale din municipiul Reşiţa. Cel care a apelat numărul de urgenţă a spus că un autovehicul parcat prezintă două orificii ce par a proveni de la două gloanţe. Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în portiera stângă au fost găsite două orificii, iar pe capota maşinii un pistol cu gaze, modificat.
În prezent se contiună investigaţiile pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul şi pentru identificarea suspecţilor, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de distrugere.