Municipiul Caransebeș din județul Caraș-Severin va găzdui începând cu luna octombrie Centrul Regional de Intervenție în Situații de Urgență. Aici va funcționa o unitate militară de aviație, având în dotare elicoptere și care va fi subordonată Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Primarul municipiului Caransebeș, Marcel Vela, a confirmat că o delegație a Ministerului Afacerilor Interne este în oraș pentru a finaliza ultimele detalii referitoare la înființarea noii unități de elicoptere din subordinea Inspectoratului General de Aviație. Primarul Vela speră ca totul să fie în regulă, iar la finalul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie 2013 noua unitate de intervenție să fie funcțională. Misiunile vor dintre cele mai diverse, începând de la patrularea zonei montane și intervenția în cazul incendiilor de pădure și până la misiuni în colaborare cu SMURD pentru salvarea vieții celor aflați în situații de urgență medicală.
Unitatea va avea în dotare elicoptere puternice care să poată interveni în zona montană, în baza acordului aprobat în CSAT de înființare la nivelul țării a unor centre regionale pentru intervenție. Aici vor putea ateriza elicopterele SMURD , instituție cu care, de altfel, se va colabora îndeaproape, a spus primarul Marcel Vela.
Noua unitate va prelua piloții de la Ministerul Apărării Naționale care activează în zonă, primarul Marcel Vela anunțând totodată că admistrația locală va renunța la turnul de control, la hangarul aeroclubului din Caransebeș, dar și la sediul actual al aeroclubului de la aeroport, pentru ca acolo să funcționeze noua unitate militară de intervenție. Odată funcțională, unitatea de aviație va acoperi o regiune care se va întinde dincolo de județele limitrofe, fiind posibile intervenții chiar și până la Sibiu și Alba.
Alături de Primăria Caransebeșului se află și Consiliul Județean, proprietarul terenurilor pe care în momentul de față se află aeroclubul. De altfel, administrația locală va renunța la turnul de control, la hangarul aeroclubului și la sediul actual astfel încât pe acel loc să se poată deschide centrul militar. Ultima parte din proiect sunt concesionarii terenurilor cu care se va discuta pentru a se ajunge la o înțelegere. „Cele trei părți, Primăria, Consiliul Județean și concesionarul sper să ajungă la o înțelegere înțeleaptă pentru ca aici, pe aeroportul din Caransebeș să se desfășoare o activitate de zbor necesară nu numai Caransebeșului sau județului ci întregii zone alpine pentru că se poate desfășura o activitate de intervenție până în zona Petroșani sau Sibiu”, precizează cu entuziasm primarul gugulanilor.
unde va funcționa unitatea de aviație care