AcasăSTIRIBIHORSalonul Vinurilor, la prima ediție în Oradea

Salonul Vinurilor, la prima ediție în Oradea

Salonul Vinurilor Millésime, aflat la prima ediție, este primul eveniment major de acest gen organizat în Oradea și se dorește a fi punctul de întâlnire al iubitorilor de vin din nord-vestul țării și nu numai.

Salonul Vinurilor Millésime se va desfășura în perioada 8-10 iunie 2018 și închide sezonul târgurilor de vin autohtone, deschizând însă sezonul turistic și al evenimentelor estivale din Oradea. Locația unica în care se desfășoară Salonul, Cetatea Oradea, este cel mai vizitat obiectiv turistic din oraș.

Înfiinţată în urmă cu opt ani de cunoscutul enolog orădean Dorin Popa, Asociaţia pentru cultura și civilizaţia vinului Millésime este organizatorul acestui eveniment dedicat iubitorilor de vin. Nu mai puţin de 26 de crame invitate la Salonul Vinurilor Millésime vor aduce în fața orădenilor peste 200 de specialităţi de vinuri româneşti, din Republica Moldova, precum și din Spania, Italia, Portugalia, Africa de Sud, Franţa şi Chile.

Oradea este un „hub” al iubitorilor de vin şi de bun gust, spun reprezentanţii Asociaţiei Millésime în invitaţia lansată publicului.

„Avem în ţară mulţi producători de vinuri şi toţi fac calitate. Dar există o problemă: nu avem consumatori informaţi şi educaţi, care să se poată bucura cu adevărat de un vin bun. Salonul Vinurilor Millésime este încă un pas înspre viitori pasionaţi de cultură, civilizaţie şi vin”, spune Dorin Popa (foto), expert degustător şi preşedinte al Asociaţiei Millésime.

Între cramele participante la eveniment se numără Cotnari, cu vinuri din podgoria de 300 de hectare din Dealurile Moldovei, precum Domenii – Tămâioasa Românească 2017, Colocviu la Paris – Busuioacă 2017 şi Castel Vlădoianu – Fetească Neagră 2015. De asemenea, va fi prezentă crama Oprişor, cu vinuri din Dealurile Munteniei şi Olteniei, bine apreciate şi în străinătate.

La salon vor fi, de asemenea, şi cramele Jidvei, Alira, Histria, Thesaurus, Fort Silvan, Balla Géza, Liliac, Crama Aramic, Lechburg, Jelna, Corcova Roy & Dâmboviceanu, Bauer, Prince Ştirbey, Avincis, Davino, Licorna Winehouse, Viile Metamorfosis, Amfiteatrul Vitis, Gramma, Domeniul Vlădoi, A Wine, Premium Drinks, Wine Point şi Degustă Moldova.

Doritorii vor putea gusta din toate vinurile de la standurile cramelor invitate dacă îşi vor cumpăra bilete de acces (40 lei pentru o zi, respectiv 100 lei pentru toate cele trei zile ale Salonului). La intrare, aceştia vor primi un pahar pe care îl vor putea folosi pentru degustări, aşa cum se obişnuieşte la astfel de evenimente. De asemenea, vor primi şi câte o broşură în care îşi vor putea însemna note despre vinuri.

Pe 8 iunie, salonul va fi deschis între orele 14 şi 20, iar în următoarele două zile, pe 9 şi 10 iunie, între orele 12 şi 20. Vizitatorii vor putea intra şi ieşi din Salon după bunul plac, iar în curtea Cetăţii vor fi standuri cu mâncare, inclusiv unul al restaurantului MEATic din Oradea, înfiinţat de chef Adi Hădean.

Pe parcursul evenimentului, în Cetate vor fi organizate şi mai multe aşa numite masterclass-uri pe diverse teme. Înscrierea se face separat pentru fiecare seminar, preţurile fiind cuprinse între 50 şi 100 lei. Primul va avea loc pe 8 iunie, de la ora 17.30, când profesorul Dorin Popa va conferenţia despre „Limbajul nonverbal – Elemente de identitate şi diversitate a vinului”.

Apoi, pe 9 iunie, de la ora 12.30, un alt specialist, Kormos Zoltán, va vorbi despre diferenţe şi asemănări între vinurile din România şi Ungaria. În aceeaşi zi, de la ora 15, Oliver Bauer, enologul cramelor Ştirbey şi Bauer, va conduce degustarea verticală pentru Cabernetul Sauvignon de la Ştirbey, cu vinuri din 2007 până în 2016. Două ore mai târziu, Alfred Binder va conduce un masterclass despre Soiul Sangiovese în viziunea celebrei case Marchesi Antinori din Italia.

În ultima zi a salonului se vor ţine două astfel de seminarii: de la ora 12.30, Adrian Butuc, importator de vinuri portugheze, va vorbi despre vinurile din această ţară, una a contrastelor, iar de la ora 15 Alin Ursu, reprezentantul pentru Europa al Casei Franceze Lheraud, va prezenta povestea uneia dintre cele mai respectate afaceri de familie cu cognac (Lheraud) în cadrul unei degustări de cognacuri şi armagnacuri.

Biletele de acces, atât la salon cât şi la seminarii, pot fi rezervate pe portalul salonul.millesime.ro, sau direct la intrare in Cetate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc