AcasăAGRICULTURA & AGRIBUSINESSProcedura de selecție a proiectelor în cadrul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL)

Procedura de selecție a proiectelor în cadrul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL)

Într-o prezentare anterioră am definit Grupurile de Acţiune Locală şi termenii uzuali întâlniţi în strategia de dezvoltare a teritoriilor.Voi prezenta acum modul de lucru al GAL-urilor pentru a putea accesa fondurile cuprinse în strategie.

Grupul de Acţiune Locală îşi va elabora o procedură de selecţie proprie în care să fie descris procesul de evaluare şi selecţie a proiectelor, inclusiv procedura de soluţionarea contestaţiilor . Aceste proceduri vor fi aprobate de Adunarea Generală a GAL/Comitetul Director al GAL, iar pentru transparenţă vor fi postate pe pagina de web a GAL. Conform priorităţilor descrise în strategie, GAL lansează apeluri de selecţie a proiectelor, pe plan local. GAL trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru a se asigura transparenţa procesului de selecţie, folosind mijloacele de informare mass-media cu acoperire locală, postare pe pagina de web proprie, afişare la sediul GAL şi la sediile consiliilor judeţene şi ale consiliilor locale ale localităţilor – partenere în GAL, inclusiv la sediile consiliilor locale care nu sunt partenere, dar care se află în teritoriul GAL. Apelul de selecţie se lansează cu minim 30 de zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor în aşa fel încât potenţialii beneficiari să aibă timp suficient pentru pregătirea şi depunerea acestora. Compartimentul tehnic al GAL asigură suportul necesar beneficiarilor pentru completarea Cererilor de Finanţare privind aspectele de conformitate pe care aceştia trebuie să le îndeplinească. Apelul se adresează actorilor locali sau altor beneficiari care propun proiecte ce vor fi implementate în aria de acoperire a GAL.

Apelul de selecţie trebuie să conţină minim următoarele informaţii:

– Data lansării apelului de selecţie;

– Data limită de depunere a proiectelor;

– Locul şi intervalul orar în care se pot depune proiectele;

– Fondul disponibil – suma maximă nerambursabilă care poate fi acordata pentru finanţarea unui proiect (maximum 200.000 euro);

– Suma maximă a unui proiect -400.000 Euro

– Model de Declaraţie prin care beneficiarul se angajează să raporteze către GAL toate plăţile aferente proiectului selectat, ce vor fi efectuate de APDRP către beneficiar. Raportarea se va realiza, după primirea de la CRPDRP a Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plăţii, în maximum 5 zile lucrătoare de la data efectuării plăţii.

– Modalitatea de anunţare a rezultatului procesului de selecţie (notificarea solicitantâţilor, publicarea Raportului de Selecţie)

– Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului, în conformitate cu cerinţele fişei măsurii din PNDR şi cu Ghidului solicitantului în vigoare la momentul lansării apelului de selecţie, aferente măsurii respective. Pentru proiectele atipice de investiţii, documentele justificative se vor corela cu cele prevăzute pentru măsurile din PNDR cu investiţii similare;

– Cerinţele de conformitate şi eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul. Pentru proiectele ce se încadrează într-una dintre măsurile cuprinse în PNDR, se va folosi Ghidul Solicitantului aferent măsurii respective, disponibil pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (www.apdrp.ro) sau M.A.D.R. www.madr.ro, în vigoare la momentul lansării Apelului de selecţie de către GAL;

– Pentru proiectele atipice (Proiectul atipic este proiectul al cărui obiectiv şi tip de investiţie nu se regăseşte într-una din măsurile PNDR. Proiectul atipic poate viza acţiuni din afara măsurilor specificate în Reg. CE nr. 1698/2005, dacă acestea contribuie la obiectivele PNDR şi strategia de dezvoltare locală) GAL va prezenta criteriile măsurilor respective descrise în Planul de Dezvoltare Locală (obiectivele şi scopul, beneficiarii, acţiunile şi costurile eligibile, intensitatea ajutorului, criteriile de eligibilitate şi criteriile de selecţie). Pentru proiectele atipice de investiţii, cerinţele se vor corela cu cele prevăzute pentru masurile din PNDR, cu investiţii similare. Pentruproiectele de servicii, solicitantul va respecta cerinţele prevăzute pentru proiecte de servicii – specifice Măsurii 41, publicată pe site-ul www.apdrp.ro. Proiectele de servicii pot fi acelea care se regăsesc în obiectivele Masurilor 111, 143 si 322 Componenta C: studii privind patrimoniul cultural (material şi imaterial) din spaţiul rural cu posibilitatea de valorificare a acestora şi punerea acestora la dispoziţia comunităţii, din PNDR, precum şi proiecte atipice de servicii din Planul de Dezvoltare Locală;

– Procedura de selecţie aplicată de Comitetul de Selecţie a GAL (descrierea criteriilor de selecţie, punctajul maxim acordat pentru fiecare criteriu şi punctajul minim pe care trebuie să-l obţină un proiect pentru a fi selectat.)

– Data şi modul de anunţare a rezultatelor;

– Datele de contact a GAL unde solicitanţii pot obţine informaţii detaliate.

Aceste informaţii vor fi prezentate de către GAL în apelurile de selecţie publicate pe pagina de internet a GAL-ului şi afişate la sediul GAL-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc