AcasăSTIRIInvestiții de sute de milioane necesare în minerit

Investiții de sute de milioane necesare în minerit

[ad_1]

Minele din Valea Jiului au ajuns să dea în jurul al 1000 de tone de huilă. Zeci de ani în care investițiile au lipsit cu desăvârșire și-au pus amprenta. În urmă cu vreo șapte ani, pe guvernare PSD și cu conducere PSD la toate nivelurile din CEH, se vorbea despre retehnologizarea unităților miniere. La acel moment, toate cele patru mine erau considerate viabile. Investițiile au rămas însă doar la stadiul de intenție. Acum, la conducerea CEH sunt alții, însă necesitățile aceleași.

Sute de milioane necesare minelor de huilă

Samuel Dioane, directorul general al CEH, fost PSD actual PNL, spune că vitoaarea companie energetică – Complexul Energetic Valea Jiului – are nevoie de investiții în minerit. Dioane e vehiculat și suma necesară.

”Banii de investiții necesari în Complexul Energetic Valea Jiului, doar pe partea minieră, 200 milioane de lei noi. Dacă nu avem banii ăștia complexul îi din start dus”, spune Samuel Dioane, director general CEH.

După cum spuneam, în 2014, se vorbea de retehnologizarea mineritului. Atunci s-a dat starul unei licitații – anulată de ANRMAP. Pentru cele patru mine din cadrul CEH suma necesară retehnologizării era vehiculată la 349.017.487 lei, fără TVA.

Grup pe gaz, microhidrocentrală

Mixtul energetic a fost o sintagmă folosită și la începuturile CEH. Pentru a echilibra costurile de producție a megawatt-ului din cărbune, directorii companiei miniere vorbeau de microhidrocentrale, grupuri pe gaz, panouri voltaice. Nu au realizat nimic.

”Vorbim ca noua investiție să se realizeze de noua entitate și noi am avut discuții în perioada campaniei electorale inclusiv cu domnul eruoparlamentar Siegfried Mureșan, căruia i-am adus în atenție această posibilitate și pe care atunci l-am rugat să aibă în vedere, pentru că noi vom continua demersul, să ne sprijine cu bani europeni care vin pe această axă de dezvoltare a capacităților de producere a energiei electrice și termice alternativ față de cele pe cărbune”, spunea, anul trecut, Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Grupul pe gaz ar urma să aibă până la 110 Megawatti.

O microhidrocentrală ar urma să fie construită pe pârul Baleia.

Ideile ”reciclate„ sunt preluate pentru viitoarea companie energetică. Acea societate care ar urma să se înființeze după darea în plată a CEH.

[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc