Dealul Grădiştii, locul anticei Sarmizegetusa Regia, este încadrat de Valea Albă şi Valea Godeanului, el fiind, de fapt, un picior al masivului Muncel. Sarmizegetusa Regia era formată din trei părţi distincte, care, însă, reprezintă o singură aglomerare de locuire: cetatea, zona sacră şi “cartierele” cu construcţii civile, acestea din urmă fiind situate la est şi la vest de primele două.
Toate terasele pe care se ridică construcţiile (civile, militare, de cult) sunt antropogene, dar numai terasele din zona sacră sunt susţinute şi protejate de ziduri puternice, ridicate în tehnica de inspiraţie elenistică, unele având în antichitate o înălţime de 12-14 m. Terasele cele mai mari ajungeau la zeci de metri lungime şi 20-30 m lărgime (cea mai mare avea 200 m lungime şi o lăţime medie de 50 m), încât pentru amenajarea lor s-au excavat, tasat şi consolidat sute de mii de metri cubi de pământ şi stâncă.
Cetatea a fost ridicată în jurul mamelonului cu înălţimea de 1000 m, dominant atât faţă de “cartierul” de vest al capitalei, cât şi în raport cu zona sacră. Astăzi se poate vedea doar o parte din ea, cea refăcută de către romani după cucerirea aşezării pentru nevoile propriei garnizoane.
Construcţiile civile constau din locuinţe, hambare, ateliere, conducte de apă, canale de drenaj, drumuri pavate, scări. Planul locuinţelor era diferit: rectangular (cu două, trei încăperi), poligonal sau circular. De obicei, pe o terasă din aşezarea civilă se afla o locuinţă şi o construcţie anexă.
În zona civilă a aşezării funcţionau, de asemenea, ateliere.
Pe traseul actual al zidului dintre poarta de vest şi poarta de sud, sub zid, s-a descoperit un atelier de forjă roman, iar sub acesta s-a găsit un atelier monetar dacic.
Atât cartierele civile, cât şi zona sacră erau înzestrate cu instalaţii de captare şi transportare prin conducte de lut ars a apei potabile şi cu instalaţii de drenare a apei provenite din precipitaţii.
Aici a fost ridicată o impresionantă incintă sacră, întinsă pe două terase artificiale (a X-a şi a XI-a). Ambele terase, la fel ca majoritatea celor de pe Dealul Grădiştii, sunt antropogene, dar aici s-au construit ziduri de susţinere a acestor terase de mari dimensiuni. Aceste ziduri au fost construite în tehnica „murus dacicus”, în faţa teraselor a IX-a, a X-a şi a XI-a. La un moment dat, funcţionau în acest perimetru şapte temple: două circulare şi cinci rectangulare, unele dintre acestea suferind modificări, reconstrucţii în timp. În zona sacră a anticei Sarmizegetusa Regia se pătrundea pe un drum care venea dinspre cetate; acesta era pavat cu lespezi de calcar, fiind folosit ca drum pentru procesiuni. La intrarea în arealul sacru, drumul se împărţea în două ramuri, una mergea spre templul de pe terasa a X-a, iar cealaltă se termina în piaţa pavată tot cu lespezi de calcar de pe terasa a XI-a.
Pe terasa a X-a s-a aflat un singur templu patrulater, într-o primă fază construit din calcar şi lemn, apoi din andezit – această a doua fază a templului era în construcţie în epoca războaielor cu romanii conduşi de Traian. În a doua fază, probabil se dorea ridicarea unei clădiri impresionante prin monumentalitate. Numeroase elemente ale acestui templu au fost refolosite de romani, fiind descoperite, de exemplu, în zidul fortificaţiei romane sau îngropate.
Pe terasa a XI-a se află restul templelor, de mai mici dimensiuni. În partea de sud se află două temple patrulatere din calcar, unul dintre ele având mai multe faze de construcţie, cea mai veche datând, poate, din epoca lui Burebista. Paralel cu această construcţie, dar pe o porţiune mai ridicată a terasei, se afla un alt templu format din aliniamente de coloane – de data aceasta e vorba de trei şiruri a câte şase coloane. După un spaţiu liber, relativ mare, probabil loc pentru desfăşurarea ceremoniilor impuse de religie, se află grupate celelalte patru temple: două circulare şi două patrulatere din andezit, ultimele două fiind în partea nordică a terasei. Pe această terasă se află şi „Soarele de andezit”, de fapt un altar din piatră. Terasa a XI-a este străbătură de cele două ramuri ale unui canal din elemente din calcar în formă de „U”. Acest canal pornea de lângă zidul care sprijinea terasa a X-a, colecta apa şi alte lichide rezultate ale ritualurilor efectuate aici, apoi se vărsa dincolo de marginea terasei a XI-a, spre vale. Aceste temple au avut un final dramatic, ele fiind distruse sistematic de către romanii învingători, iar preoţimea, probabil, nimicită. Distrugerea s-a făcut prin incendiere şi prin decapitarea pe loc a elementelor din piatră ale templelor, apoi terenul a fost nivelat astfel încât ruinele să fie vizibile.
Autor Text si Foto: Cristina Bodo, MCDR Deva
