AcasăSTIRIHUNEDOARAPelerinaj la mormântul Sfântului Ardealului. Sunt 28 de ani de la moartea...

Pelerinaj la mormântul Sfântului Ardealului. Sunt 28 de ani de la moartea lui Arsenie Boca

Astăzi, 28 noiembrie, se împlinesc 28 de ani de la momentul când cel supranumit Sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca, a trecut la cele sfinte. Mii de oameni sunt așteptați în pelerinaj – la fel cum se întâmplă an de an – la mânăstirea Prislop, din județul Hunedoara, locul unde părintele Boca își doarme somnul cel de veci.

La 28 noiembrie 1989 părintele Arsenie Boca a trecut la cele sfinte, iar credincioșii vin an de an la Mănăstirea Prislop pentru a se ruga la mormântul său, având cu toții în minte cuvintele sale: ”Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”.

Părintele Arsenie Boca a murit cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluția pentru care marele duhovnic s-a rugat în fiecare clipă a vieții sale și pe care a profețit-o. Se spune că, în ziua în care a plecat în lumea celor drepți, le-ar fi spus călugărilor care se aflau lângă patul lui să îi transmită dictatorului că nu va apuca nici el Crăciunul.

La fel cum se întâmplă în fiecare an, și de această dată sunt așteptați zeci de mii de oameni la pelerinajul de la Mănăstirea Prislop, cu toții venind pentru a vărsa o lacrimă, a se ruga și a cere câte o minune lângă mormântul Sfântului. Credincioşii vin la mormânt şi vorbesc despre minunile de care fiecare a avut parte. Rugăciunile Părintelui Arsenie Boca le-au salvat copiii de la boală şi de la accidente, i-a adus pe calea cea bună, le-a sădit linişte în suflet. Cei care l-au cunoscut spun că Părintele Arsenie cunoştea voia lui Dumnezeu. Deseori le spunea ce se vor face în viaţă, cu cine se vor căsători.

Din fericire pentru pelerini, drumul de 7 kilometri spre mănăstire – drum care anii trecuți era un adevărat coșmar – a fost modernizat și lărgit, astfel că cei care vor merge spre Prislop vor ajunge mult mai ușor și mai repede acolo. Forțele de ordine, Jandarmeria și Poliția, au anunâat că vor fi prezenți în zonă pentru a fluidiza traficul și pentru a asigura un climat de siguranță pentru toți cei prezenți.

În scierile lui, Părintele Arsenie Boca spunea că “pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vieţii şi-al istoriei, reazem în ispitele şi furtunile timpului. Iisus Hristos e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastră dar, mai mult decât acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne rămîne credincios, nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult, e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşire, formarea noastră metafizică”. El atrăgea atenţia precizând: “Creştinismul nu e o afacere de duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos “.

Foto: www.episcopiadevei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc