AcasăSPORTFC Caransebeş a învins-o cu 1-0 pe CSM Râmnicu Vâlcea

FC Caransebeş a învins-o cu 1-0 pe CSM Râmnicu Vâlcea

În etapa a 20-a din Liga a 2-a, FC Caransebeş s-a impus pe teren propriu cu 1-0 în faţa celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, iar Metalul Reşiţa a remizat 0-0 în deplasare cu Unirea Tărlungeni.

FC_Caransebes_logoMiercuri de la ora 15:00 s-au desfăşurat meciurile din etapa a 20-a a Ligii a 2-a din România. În seria a 2-a a Ligii a 2-a au fost câteva meciuri echilibrate. Într-unul dintre acestea s-au întâlnit FC Caransebeş şi CSM Râmnicu Vâlcea. Amândouă se află în a doua jumătate a clasamentului. Totuşi înaintea acestei etape, oaspeţii încă sperau să prindă locul 6, ultimul loc care duce în play-off-ul pentru promovarea în Liga 1 (mai multe aici). Dacă CSM Râmnicu Vâlcea se afla înaintea etapei pe locul 7 cu 21 de puncte, echipa gazdă ocupa penultima poziţie în clasament cu doar 14 puncte. Dar favorită la victorie în partida din etapa a 20-a era FC Caransebeş care a jucat foarte bine în 2015, având două victorii şi un egal în cele trei meciuri disputate. De cealaltă parte CSM Râmnicu Vâlcea avea în primele meciuri din acest an o victorie, un egal şi o înfrângere.

Meciul a fost început excelent de echipa gazdă, iar în minutul 5 a reuşit să deschidă scorul prin fundaşul Ciprian Dinu. A fost un corner bine executat de Stoica, iar Dinu a reluat excelent cu capul de la 6-7 metri de poartă. Peste doar 5 minute, FC Caransebeş putea avea 2-0, însă portarul Popescu a respins foarte bine de sub bară şutul din lovitura liberă executată de Stoica. În minutul 28 echipa gazdă a trecut iar pe lângă gol. Fundaşul Goşa a trimis din 4 metri peste bara transversală. Acelaşi jucător în minutul 33 a avut o nouă şansă, însă de data aceasta şutul său a lovit bara laterală. Foarte interesant este faptul că toate aceste ocazii au apărut în urma unor faze fixe. Repriza secundă a fost mai săracă în faze de poartă. În minutul 57 Boştină a scapat singur cu portarul, însă a şutat foarte slab. Apoi în minutul 63 Goşa a reuşit să marcheze, dar arbitrul a anulat golul pe motiv de offside. Chiar dacă au fost conduşi de la începutul partidei, oaspeţii nu au reuşit să pună în pericol poarta adversă. Pentru CSM Râmnicu Vâlcea acesta a fost ultimul meci din sezonul regulat deoarece în ultima partidă ar fi trebuit să joace cu Fortuna Poiana Câmpina, dar aceasta s-a retras şi astfel formaţia vâlceană va castiga cu 3-0 la masa verde şi va rămâne pe locul 7 în clasament. De cealaltă parte FC Caransebeş a urcat pe locul 9 cu 17 puncte.

Cealaltă echipă din judeţul Caraş-Severin, Metalul Reşiţa, a jucat în etapa a 20-a în deplasare cu Unirea Tărlungeni. Oaspeţii sperau să câştige această partidă. Metalul Reşiţa a început mai bine partida, iar în minutul 4 a avut prima ocazie de gol. Aceasta a fost şi singura ocazie de gol din prima repriză. După pauză prima şansă de gol a avut-o echipa gazdă prin Brujan. Apoi în minutul 53 oaspeţii au avut o ocazie prin Enescu al cărui şut de la peste 30 de metri a trecut puţin peste poartă. În ultimele zece minute ale partidei fiecare echipă a mai avut câte o ocazie, mai mare fiind cea a oaspeţilor din minutul 84 când şutul lui Szijj de la 20 de metri a lovit încheietura barelor. Apoi în minutul 87 Marcăş de la echipa gazdă a avut ultima ocazie a partidei. S-a terminat 0-0, iar Metalul Reşiţa ratează astfel şansa de a egala la puncte pe liderul ACS Poli Timişoara. Sâmbătă se va desfăşura etapa a 21-a din Liga a 2-a, iar cel mai interesant meci va fi derby-ul judeţului Caraş-Severin între Metalul Reşiţa şi FC Caransebeş. În tur Metalul Reşiţa s-a impus cu 3-1 în deplasare, dar acum deşi joacă pe teren propriu va avea o partidă grea deoarece FC Caransebeş este într-o formă bun.

Copyright imagini: wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/FC_Caransebeş)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc