29 septembrie este declarată drept Ziua Mondială a Inimii. Anul 2000 este cel în care pentru prima dată a fost sărbătorită inima, scopul fiind acela de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces şi anume bolile cardiovasculare.
În fiecare an, 29 septembrie marchează Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Organization şi care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos. La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de oameni să moară an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare.
În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.
Promenada Inimilor la Timişoara
Duminică, 29 septembrie, de Ziua Mondială a Inimii, Rotary Club Timişoara îi invită pe toţi cei care ţin la sănătatea lor şi sunt conştienţi de binefacerile mişcării fizice la o manifestare menită să încurajeze schimbarea unor obiceiuri nocive, precum fumatul, cu altele, pozitive şi asociate unei vieţi dinamice, făcute să ţină la distanţă afecţiunile cardiovasculare. Astfel, de la ora 11, în Parcul Copiilor se dă startul ”Promenadei Inimilor”, de la intrarea de pe Podul Michelangelo.
Timişoara este unul dintre cele 26 de oraşe din România şi Republica Moldova implicate în acest proiect pus în operă de rotarieni împreună cu Fundaţia Română a Inimii. ”Promenada Inimilor” se adresează timişorenilor de toate vârstele, în dorinţa de a-i face să înţeleagă pe deplin faptul că o simplă plimbare poate fi o alternativă sănătoasă la viaţa sedentară, care predispune la apariţia unor maladii greu de vindecat şi, din păcate, extrem de răspândite în rândul celor care fumează, nu fac mişcare şi nu au grijă să-şi supravegheze obiceiurile alimentare.