AcasăSĂNĂTATEA TAZeci de mămici din Timişoara au donat sânge, după ce s-au mobilizat...

Zeci de mămici din Timişoara au donat sânge, după ce s-au mobilizat pe Facebook

Aproximativ 45 de mămici din Timişoara, unele însoţite de soţi, au participat, luni, la o campanie de donare de sânge, una dintre participante spunând că, în fiecare an, de ziua sa, face un dar unei persoane necunoscute prin donarea de sânge.

Campania de donare de sânge care s-a desfăşurat luni la Timişoara s-a numit “Din inimă, pentru viaţă” şi a fost iniţiată pe Facebook de către coordonatoarele unui grup pentru mămici care numără peste 10.000 de membri.

Potrivit organizatorilor, ideea de a iniţia o astfel de campanie le-a venit după ce au observat că în mediul online apar multe solicitări de sânge, pentru diverse persoane care aveau nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală sau o transfuzie.

“Este pentru prima dată când organizăm o astfel de acţiune. A fost un lucru spontan, care a venit din dorinţa de a face ceva util. Am constatat că există un mare vid la capitolul donare de sânge, chiar este multă lume în spital care are nevoie şi atunci am spus că este un moment în care putem să ajutăm. Mămicile au fost foarte receptive. Chiar avem listă de aşteptare pentru următoarea ediţie. Şi eu am donat sânge, este pentru prima oară, dar cu siguranţă voi continua”, a declarat Anca Bogdan, unul dintre iniţiatorii campaniei “Din inimă, pentru viaţă”.

Una dintre participante, Smaranda Marcu, a declarat că donează sânge de două ori pe an, de ziua ei şi în primăvară sau toamnă, şi crede că în România ar fi nevoie de o campanie de schimbare a mentalităţii.

“E vorba de zece minute în care stai întins pe pat, îţi mişti pumnul şi în timpul ăsta, sângele merge în punga care va salva ulterior o viaţă. În principiu, eu donez de două ori pe an: o dată de ziua mea, am decis eu ca în fiecare an de ziua mea să fac un dar unei persoane necunoscute, şi încă o dată în primăvară sau toamnă. Cred că ar trebui să vină mai mulţi oameni să doneze, ar trebui să schimbăm şi mentalitatea, pentru că la noi oamenii se sperie când aud de actul donării de sânge, se gândesc că doare, e neplăcut. Nu e deloc aşa, după cinci minute, m-am ridicat şi îmi fac treaba în mod normal. Sunt mulţi oameni care nu ştiu lucrurile astea şi o campanie de schimbare a mentalităţii ar fi binevenită, mai ales că România este pe un loc codaş în Europa la donarea de sânge. Donarea nu înseamnă că faci bine unui necunoscut, ci îţi faci bine şi ţie pentru că donând îţi îmbunătăţeşti imunitatea organismului, care devine mai obişnuit cu şocurile”, a spus Smaranda Marcu, după ce a donat sânge.

Acţiunea a avut loc la o clinică privată din Timişoara, unde reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină din oraş s-au deplasat pentru a recolta sânge de la cele 45 de mămici. Pe lângă bonurile de masă primite de la stat pentru că au donat sânge, mămicile au participat şi la o tombolă cu premii surpriză şi au fost răsplătite cu câte o floare, oferită de către organizatori.

În fiecare zi, între 60 şi 100 de persoane vin la Centrul de Transfuzii Sanguine din Timişoara pentru a dona sânge, deşi reprezentanţii instituţiei ar putea recolta de la 200 de persoane. Astfel, este mereu nevoie de sânge, care ajunge în 30 de spitale din judeţul Timiş.

Persoanele care vor să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, femeile o greutate minimă de 55 de kilograme, iar bărbaţii de 65 de kilograme. Centrul de Transfuzii Sanguine, aflat lângă Spitalul Judeţean Timişoara, este deschis de luni până vineri, între orele 08.00 – 12.00. În schimbul celor 450 de mililitri de sânge donaţi, cei care trec pragul centrului beneficiază de şapte bonuri de masă, o reducere de 50% la abonamentul RATT pe o lună, analize gratuite şi o zi liberă de la locul de muncă.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc