AcasăSTIRIHUNEDOARAVremea se încălzeşte până după Anul Nou

Vremea se încălzeşte până după Anul Nou

Vreme frumoasaVremea se va încălzi în toate zonele ţării până pe 6 ianuarie 2013, inclusiv la munte unde temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 6 şi 8 grade, pe 26 decembrie, apoi vor scădea spre zero grade, valoare în jurul căreia se vor menţine până la sfârşitul perioadei.

Minimele vor depăşi uşor zero grade pe 26 decembrie, apoi se vor situa în jurul valorii de aproximativ minus 6 grade.

Vor fi precipitaţii, predominant ninsori, în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare între 26 şi 28 decembrie şi din nou după 31 decembrie, până în 6 ianuarie 2013.

În vestul ţării, vremea se va încălzi în primele zile ale intervalului, astfel încât mediile temperaturilor maxime vor creşte până la aproximativ 13 grade pe data de 26 decembrie.

Pe 27 decembrie va avea loc o răcire, apoi temperaturile maxime se vor menţine la valori de 6-8 grade până la sfârşitul intervalului de prognoză.

Vor fi precipitaţii, predominant ploi, în intervalul 26 – 28 decembrie şi după 30 – 31 decembrie.

Regimul termic va marca o creştere în primele zile ale perioadei de prognoză şi în Transilvania, temperaturile maxime apropiindu-se, în medie, de 6 grade, pe data de 26 decembrie. După această dată vremea se va răci uşor, iar temperaturile vor scădea la 2 grade, pe timpul zilei.

Începând cu 1 ianuarie 2013 vor fi ninsori în Moldova, iar în Dobrogea, Oltenia şi Muntenia precipitaţii mixte sau ploi, slabe din punct de vedere cantitativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc