Vremea se va înrãutãţi treptat în vestul, centrul, nordul ţãrii şi în zona de munte.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de precipitaţii în intervalul sâmbătă ora 18,00 – duminică ora 21,00.
În seara zilei de sâmbãtã 8 decembrie şi în noaptea de sâmbãtã spre duminicã va ninge în Banat, Crişana, apoi şi în Maramureş şi nordul Moldovei. În Transilvania şi Oltenia vor fi precipitaţii mixte.
În zona montanã şi în Banat, cantitãţile de precipitaţii vor depãşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul va avea intensificãri în sudul şi sud-estul ţãrii, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea
În judeţele Mehedinţi, Caraş Severin, Gorj, Hunedoara, Timiş, Arad şi Bihor şi zona de munte a judeţelor Dolj, Sibiu, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Suceava şi Neamţ este posibil să cadă zăpadă în asociere cu vânt.
ANM va face noi estimări ale vremii sâmbătă, dar prognoza de vineri indică faptul că duminică, între ora 8,00 şi 14,00 vor fi precipitaţii în toată ţara.