Tot mai mulți părinți se mândresc cu nivelul de inteligență al copiilor lor și o pun pe seama moștenirii genetice sau a șansei. Sigur că în timp ce AND-ul joacă rolul său incontestabil, nu trebuie să ignorăm nici influența apariției unui număr tot mai mare de produse și servicii care încurajează dezvoltarea personală și inteligența emoțională, atât la adulți, cât mai ales, la copii.
Jucăriile pot face copiii mai inteligenți!
Dacă vrei să crești un copil inteligent, există anumite jucării care te pot ajuta. Psihologii susțin că unele jocuri, precum și unele jucării, afectează pozitiv modul în care creierul micuților se dezvoltă. Încă din primele luni poți observa felul în care bebe interacționează cu lumea din jur și îl poți stimula cu jucării de pe Bebepufos.ro, care trebuie alese special în funcție de nivelul de dezvoltare intelectuală și emoțională a copilului.
Fiind realizate conform indicațiilor cercetătorilor de la Universitatea Yale din Statele Unite, ele au fost concepute pentru a stimula dezvoltarea tuturor simțurilor bebelușilor, după cum urmează:
- Vizual: culorile vii, combinația de forme geometrice mai mult sau mai puțin regulate, precum și micuțele oglinjoare din materiale sigure, inserate subtil, ajută bebelușul să interpreteze mai ușor primul său contact cu lumea fizică. Astfel îi sunt activate primele funcții ale gândirii;
- Auditiv: cu toate că pentru părinți zgomotele produse de aceste jucării inteligente nu sunt întotdeauna o încântare, bebelușilor par să le placă. Foșnetul materialelor are rolul de a-i ajuta să localizeze obiectele în spațiu, precum și să se simtă în siguranță. În pântecul mamei au fost obișnuiți cu un zgomot continuu. Tocmai din acest motiv sunetele alese cu atenție de psihologi au rolul de a-i ajuta să se simtă într-un mediu familiar;
- Kinestezic: având în vedere că fiecare porțiune a jucăriei are altă textură, că formele nu sunt dintre cele mai convenționale, precum și că sunt constituite din combinații de materiale, experiența senzorială a micuțului este completă. El poate înțelege diferența dintre un obiect cu vârf ascuțit (cum este colțul unei panglici de mătase) și un obiect rotunjit;
Dar adevărata evoluție a inteligenței copiilor are loc în momentul în care învață să își coordoneze mișcările. Adică după aproximativ 18-24 luni. Când copiii se joacă cu produse care necesită rezolvarea problemelor, ei pot dezvolta de fapt abilități sociale mai bune. Cercetătorii au studiat copiii cu autism care au participat la sesiuni de joacă cu blocuri (cuburi) și au descoperit că au făcut îmbunătățiri sociale mai mari decât copiii care nu s-au implicat.
Tocmai pentru că jucăriile moderne sunt tot mai complicate, copiii tind să caute o mai mare autonomie în rezolvarea problemelor. Așa devin mai independenți, mai curioși în aflarea propriilor soluții, precum și mai ambițioși.
Nu în ultimul rând, jocurile disponibile pe piață care încurajează interacțiunea copilului cu un adult sau cu alți copii sunt realizate în așa fel încât să îi învețe pe aceștia să își formuleze propriile opinii, credințe și valori.
Așadar, sfatul specialiștilor în parenting este să fim atenți atunci când alegem o jucărie și, mai important de atât, să nu uităm în aglomerarea de activități, să le lăsăm timp pentru joaca liberă!
Sursa foto: pinterest.com, bebepufos.ro