AcasăPOLITICAUn proaspăt deputat Pro România dorește candidat unic al tuturor social-democraților la...

Un proaspăt deputat Pro România dorește candidat unic al tuturor social-democraților la prezidențiale

Deputatul Sorin Marica, fost membru PSD, în prezent membru al Pro România, spune că vrea să se întâlnească cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru a-i propune o unificare a forţelor politice de factură social-democrată în perspectiva alegerilor pentru Preşedinţia României, potrivit Agerpres.

„Am de gând să-i fac o vizită domnului Dragnea. De astăzi înainte, menirea mea este pentru unitate între toţi social-democraţii din România. (…) Să încerce cu Victor Ponta, cu Gabriela Firea, să facă o împăcare, că doar împreună putem să avem rezultate bune pentru Cotroceni şi pentru toate bătăliile politice care vor fi date, de acum înainte, în România”, a spus Marica.

Deputatul Sorin Marica a precizat că a trecut la Pro România pentru că doreşte ca partidul din care face parte acum să aibă un scor „cât mai bun” la alegerile pentru Parlamentul European.

Parlamentarul hunedorean a spus că nu are ce să reproşeze fostului său partid, dar a menţionat că „spera” ca anumiţi candidaţi, cum este ministrul Natalia Intotero, să aibă un loc mai bun pe lista de candidaţi ai PSD la Parlamentul European.

„Speram ca doamna Intotero să aibă un loc mai sus, pe 5, 7, 9, ceea ce se discutase cu câteva luni în urmă. Speram să fie şi Ioan Mircea Paşcu pe această listă a social-democraţilor”, a spus Marica.

Pe de altă parte, el şi-a arătat satisfacţia că pe lista de candidaţi a Pro România la alegerile europarlamentare se află comisarul european Corina Creţu, despre care a spus că este un comisar apreciat în toate ţările membre UE.

Declarația parlamentarului vine la numai două zile după ce a trecut de la PSD la Pro România. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc