489 de foști angajați ai Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului – formată din minele neviabile Petrila, Paroșeni și Uricani – au devenit șomeri începând de ieri, după ce în cursul zilei de luni le-au expirat preavizele. Disponibilizările au loc conform programului de închidere al Societăţii Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ), program convenit cu Uniunea Europeană.
Începând cu data de astăzi, 8 octombrie, celor 489 de disponibilizați de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului, le-a încetat Contractul Individual de Muncă, aceștia urmând a-și efectua formalitățile de lichidare. După încheierea acestor formalități vor intra în posesia plăților compensatorii prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă”, a declarat Domokos Laszlo, președintele Sindicatului Huila Valea Jiului.
Domokos Laszlo a precizat că, potrivit contractului colectiv de muncă, cei 489 de disponibilizaţi beneficiază de plăţi compensatorii în sumă brută de 32.500 de lei (aprox.27.300 de lei net), bani ce se vor acorda într-o singură tranşă, în data de 15 octombrie. Minerii disponibilizaţi vor beneficia şi de jutor de şomaj, conform legii. Liderul de sindicat susţine că marea majoritate a minerilor care pleacă de la SNÎMVJ vor intra în pensie după ce li se termină perioada de şomaj.
Pe de altă parte, în urma ieșirilor din sistem, Inspectoratul Teritorial de Muncă va face în perioada următoare controale pentru a verifica dacă au rămas posturi descoperite care, odată rămase libere, ar putea pune în pericol activitatea la cele trei unităţi miniere. Potrivit conducerii Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului au rămas posturi deficitare pe activitatea electro-mecanică şi de asemenea câteva posturi de artificieri, însă toate acestea vor fi completate în scurt timp.