După mai multe amânări, reprezentanţii CNADNR au anunţat public că tronsonul de autostradă Simeria-Orăştie va fi deschis circulaţiei în 29 mai.
După mai bine de trei luni de întârziere şi mai multe termene de predare nerespectate, se pare că tronsonul de autostradă Simeria-Orăştie va fi dat în folosinţă în data de 29 mai, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Tronsonul Simeria-Orăştie face parte din Coridorul 4 Pan European, Nădlac-Constanţa şi are o lungime de aproximativ 18 kilometri.
Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, anunţa în urmă cu câteva zile că singurele lucrări nefinalizate pe acest tronson sunt cele de la podul din zona Gelmar care asigură descărcarea traficului de pe Autostrada A1 spre DN 7.
O dată cu finalizarea segmentului dintre Simeria şi Gelmar se încheie lucrările la tronsonul Deva – Orăştie, cu o lungime totală de 32,5 km finanţat în baza Programului ISPA al Uniunii Europene. Investiţia este în valoare de 195 de milioane de euro şi este finanţată prin Programul ISPA al Uniunii Europene şi de Guvern. Valoarea fondurilor alocate de Comisia Europeană este de 108,5 milioane de euro, iar 86,4 milioane de euro reprezintă contribuţia Guvernului.
Primii 15 kilometri din acest tronson – între localităţile Deva (Şoimuş) şi Simeria – au fost daţi în folosinţă în decembrie 2012.