Trei firme care executau diverse lucrări pe tronsonul autostrăzii Deva-Orăştie au fost amendate de inspectorii de muncă din judeţul Hunedoara după ce, în urma unui control aceştia au identificat 22 de persoane care lucrau fără forme legale.
„Una dintre firme, cu sediul în localitatea Potlogi, judeţul Dâmboviţa, a fost prinsă pentru a patra oară, în decursul ultimelor 12 luni, că folosea muncitori angajaţi fără forme legale. La o altă societate, cu sediul în Reghin, judeţul Mureş, au fost identificate 16 persoane care erau angajate ca zilieri, deşi angajatorul folosea, pe aceleaşi tipuri de posturi, şi personal încadrat în temeiul unui contract individual de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, Sorin Istrate.
Inspectorii de muncă au dispus ca persoanele care munceau „la negru” să fie încadrate legal, retroactiv, şi au înaintat plângeri penale împotriva administratorilor de firme identificate cu probleme de legalitate.
În ultima săptămână, ITM Hunedoara a organizat 54 de controale pe linia respectării legislaţiei muncii, fiind aplicate amenzi totale în valoare de 154.800 lei, din care 150.000 lei doar pentru muncă fără forme legale.
Acţiunile de control vor continua, cu precădere în domeniul turismului, alimentaţiei publice, construcţiilor, agriculturii şi silviculturii, adică acele domenii în care s-au constatat cele mai multe cazuri de încălcare a legislaţiei muncii.