Parapantistul Tomi Coconea, din Petroşani, este singurul român care va participa la cea mai grea competiţie de aventură din lume „Red Bull X – Alps”, care are loc anual între Salzburg şi Monaco.
Tomi a primit sâmbătă, din partea autorităţilor locale din Petroşani, un drapel al României, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în faţa clădirii Primăriei municipiului.
„Chiar dacă Tomi s-a pregătit o perioadă în Himalaya şi în Alpi, casa lui este în Petroşani şi în Masivul Parâng. Ne dorim ca, pe viitor, Tomi să devină simbolul acestor munţi. Să dea Dumnezeu ca la sfârşitul acestei competiţii extraordinar de dură, să avem bucuria şi satisfacţia că un român a fost cel mai bun”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
El a spus că i-a dăruit drapelul României lui Toma Coconea cu gândul ca steagul să-i poarte noroc sportivului în competiţia care va începe pe 7 iulie, la Salzburg, în Austria.
Toma Coconea va pleca duminică din Petroşani spre Salzburg, cu scopul de a face o recunoaştere a traseului din Alpi. În cadrul concursului Red Bull X-Alps, participanţii trebuie să parcurgă pe jos sau în zbor cu parapanta, în cel mai scurt timp, distanţa dintre Salzburg şi Monaco.
„E o luptă a depăşirii fizice şi psihice, o luptă în care îţi depăşeşti limitele umane. Traseul de anul acesta va fi cel mai dur de până acum. Traseul este mai lung cu 200 de kilometri aerieni care înseamnă aproape 400 de kilometri terestru. Nu mă tem de nimeni, eu trebuie să îmi văd de strategia mea şi de cursa mea”, a explicat Toma Coconea.
Parapantistul din Petroşani spune că principala necunoscută în cursă va fi vremea. În funcţie de condiţiile meteo el va decide cât va zbura cu parapanta şi cât va alerga, la sol, pe drumurile din Alpi.
Sportivii care vor participa, în acest an, la Red Bull X-Alps vor trebui să străbată cei 1.031 km dintre Salzburg şi Monaco doar cu parapanta sau pe jos. Traseul este mai lung cu 200 de kilometri mai lung ca în anul 2011, iar atleţii vor traversa Alpii prin zone de mare dificultate. La start s-au înscris 32 de atleţi din 21 de ţări.
Toma Coconea a participat la toate cele cinci ediţii ale Red Bull X-Alps, la două dintre acestea clasându-se pe locul secund.