AcasăSTIRITimișorenii sunt invitați la „Gospel fara Bariere”

Timișorenii sunt invitați la „Gospel fara Bariere”

Asociaţia Culturală TGP, fondată de o parte dintre coriştii participanţi la Timişoara Gospel Project, se prezintă cu un proiect curajos, „Gospel Fără Bariere”. Proiectul se va desfăşura în week-end-ul 20-21 octombrie şi constă într-o singură zi de atelier de muzică gospel şi trei concerte. Repetiţiile vor avea loc sâmbătă, la Liceul Lenau, între orele 10 și 18. Primul concert va fi în aceeași seară, după atelier, şi este dedicat beneficiarilor Azilulului de Noapte. Duminică la prânz, participanţii vor cânta pentru deţinuţii de la penitenciar. Ultimul concert este deschis publicului şi se va ţine în 21 octombrie, la ora 19, la Sala Barocă a Muzeului de Artă.Participarea la „Gospel Fără Bariere” este liberă, dar înscrierea este obligatorie şi presupune prezenţa la întregul program al celor două zile. Organizatorii acceptă orice persoană interesată, care îndeplinește două condiții: să aibă peste 15 ani și să vrea să cânte. Nu vor fi făcute audiţii şi nu se cere experienţă muzicală.Cei interesaţi se pot înscrie până în 12 octombrie.

„Credem că muzica poate dizolva bariere sociale şi ne poate duce dincolo de prejudecăţi şi de judecată. Încercăm să contribuim la respectul dintre oameni şi să aducem bucurie reciprocă prin muzica gospel. La azil, la penitenciar sau la palat, muzica aduce aceeaşi bucurie în suflet”, spune dirijorul Dominic Samuel Fritz, preşedintele Asociaţiei Culturale TGP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc