AcasăSTIRITeodorovici: Noua formulă de calcul ROBOR se va aplica doar creditelor noi

Teodorovici: Noua formulă de calcul ROBOR se va aplica doar creditelor noi

Noua formulă de calcul pentru indicele ROBOR nu va fi aplicată automat creditelor aflate în derulare, iar persoanele cu împrumuturi deja contractate vor trebui să se refinanțeze pe piața bancară pentru a înlocui în contractele de credit vechiul indice ROBOR cu indicele nou, a anunțat marți ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, la o conferință a DC News. 

Ideea a fost sugerată chiar de comunitatea bancară pentru că, aplicată și stocului vechi de credite, ar fi dus la necesitatea revizuirii a tuturor contractelor în lei ancorate la ROBOR. 

„Aceasta este o discuție care încă se mai poartă zilele acestea, până la ședința de guvern. Propunerea noastră va fi aceea ca, de la un moment după apariția ordonanței de urgență, undeva poate o lună de zile sau ceva de genul ăsta, să se treacă la această (nouă formulă de calcul, n.r.). Clar noilor credite se va aplica, iar pentru creditele în derulare, formula de schimbare este cea a cererii de refinanțare. 

Cei care au credite vor face, probabil, o cerere de refinanțare la aceeași bancă sau la alte bănci, bazat pe noua formulă de calcul, iar dacă noua dobândă va fi mai atractivă, clar omul va decide să se refinanțeze. Dacă va fi de la altă bancă, clar va fi concurență între bănci pentru a oferi românilor o finanțare mai ieftină”, a spus Teodorovici, întrebat de jurnaliști despre perspectivele modificării ROBOR.

Ministrul Finanțelor și reprezentanții băncilor au avut în ultima perioadă mai multe întâlniri pe tema modificării OUG 114. Ministrul Finanțelor a spus că s-a ajuns la un anumit punct de vedere agreat de părți, adică de Finanțe, Asociația Română a Băncilor, Banca Națională, și a fost deja informată și Banca Centrală Europeană despre felul în care se dorește modificarea ordonanței, scrie Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc