[ad_1]
Un tânăr și-a pierdut viața, sâmbătă, după ce a fost înjunghiat cu un cuțit, în piept. Crima a avut loc pe raza municipiului Lupeni, într-o casă în care mai multe persoane au consumat băuturi alcoolice.
Criminalul a sunat la 112
Polițiștii din Lupeni au fost sesizați, prin 112, că un bărbat i-a înfipt cuțitul în piept unui alt bărbat. La celălalt capăt al firului era chiar agresorul. Un bărbat de 71 de ani.
”La fața locului, s-a deplasat un echipaj de poliție,care a constatat că, cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că în dimineața aceleiași zile, un tânăr în vârstă de 33 de ani din municipiul Lupeni însoțit de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din aceeași localitate, s-au deplasat la locuința bărbatului vârstă de 71 de ani, din municipiul Lupeni, unde împreună cu acesta și cu concubina lui, au consumat băuturi alcoolice. Pe fondul stării avansate de ebrietate, în care se aflau, în jurul orelor 13:45-14:00, între tânărul de 33 de ani și si bărbatul de 71 de ani, a izbucnit o ceartă, iar la un moment dat acesta din urmă l-a înjunghiat cu un cuțit pe tânăr în zona inimii, care i-a produs decesul”, informează IPJ Hunedoara.
Bărbatul de 71 de ani este cercetat pentru omor. Dosarul se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Criminalul va fi arestat preventiv.
[ad_2]
Source link