Unul dintre cele mai frumoase evenimente astronomice ale anului, cunoscut ca Luna Roșie din septembrie sau Luna Recoltei, are loc în perioada premergătoare echinocțiului de toamnǎ, care va avea loc ȋn noaptea de 22 spre 23 septembrie. Dacă este senin, iubitorii de astronomie vor putea să vadă pe cer o lună roșiatică și care este percepută – la prima vedere – ca fiind mai mare decât ar fi normal, din cauza unei iluzii optice provocate de atmosferă.
Satelitul natural ala Pământului are o tentă roșie ce poate fi asemuită cu apusul Soarelui și, după cum explică astronomii, episodul se produce în fiecare an chiar înaintea echinocțiului de toamnă, care va fi duminică, atunci când ziua și noaptea au o durată egală. Acestea sunt singurele zile din an când Luna străluceşte toată noaptea. Dacă pe tot parcursul anului satelitul natural al Pământului îşi face apariţia la aproape o oră după ce Soarele apune, Luna recoltei poate fi văzute aproape imediat după apusul Soarelui. În acest moment cerul capătă o culoare roşie creată de lumina Lunii. De asemenea, pasionaţii de astronomie vor putea observa zilele acestea planetele Venus şi Saturn, care vor fi văzute apropiate pe cer, dar acest fenomen poate fi perceput numai cu ajutorul unui binoclu.