Mutaţi la umbra cetăţii, Şoimii lui Marius Tănasă au debutat cu dreptul în returul de campionat. Alb-verzii s-au impus, la limită, 2-1 în jocul cu CS Ghelari, după un meci pe care l-au dominat însă cu autoritate.
Prima sâmbătă a lunii martie a adus la Deva un „mărţişor” neaşteptat. Iubitorii de fotbal de la poalele cetăţii s-au „trezit” cu o nouă echipă în municipiul reşedinţă de judeţ şi n-au ezitat să o îmbrăţişeze deja. Nici nu e de mirare, mai ales dacă arunci o scurtă privire asupra lotului, format, aproape în totalitate din jucători crescuţi aici.
Şi totuşi, jocul n-a început taman aşa cum îşi doreau gazdele. Ghelărenii profesorului Cornel Andrei au „lovit” rapid, Drăcosu profitând din plin de o neatenţie generală în defensiva Şoimilor (6). Oaspeţii s-au oprit însă aici cu fotbalul, băieţii lui Tănasă preluând rapid şefia. Ţene a dat primul semnal, cu un şut bun de la 20 de metri (16), iar la scurt timp a fost urmat de Dărăban, care a pivotat frumos la marginea careului, dar a trimis puţin deasupra ţintei (35). „Biciuiţi” continuu din tribună de fostul căpitan al Mureşului din anii ’90, Şoimii s-au trezit după reluare şi au reuşit să întoarcă soarta meciului în doar cinci minute. Cheia succesului? Ciprian Roşca. Venit în ultimele zile de „mercato” de la Retezatul Râu de Mori, vârful celor de la Băiţa a înscris de două ori din careu: prima dată, după o pasă de pe dreapta a lui Pisoiu (58), iar a doua oară după o angajare din stânga a lui Moţ (63). Ba mai mult, a fost aproape să îşi încheie cu un hattrick primul joc sub tricoul echipei ce reprezintă comuna Băiţa, dar a ratat cu nonşalanţă din doar şase metri, înainte de final. Trei puncte la clasa economic pentru Şoimi, care şi-au anunţat intenţia de a zbura cât mai sus în retur.
Şoimul Băiţa 2 (0)
Igna – Toader, Mihăiescu, Sevastiţa, Ilie (Mateescu 84) – Dărăban (cpt.) (Popescu 77), Ţene, Marcu (Moţ 46), Lupşa – Pisoiu, Stamatin (Roşca 46).
Antrenor: Marius Tănasă
CS Ghelari 1 (1)
Popa – Lucaci, Iuşan (Gafiţei 46), Scorobete, Gheorghe – Lupulescu (cpt.), Popa (Dînga 85), Stachi, Kutyfalvi – Drăcosu, Mehelean (Birta 46).
Antrenor: Cornel Andrei
Marcatori: Roşca (58, 63) / Drăcosu (6)
Arbitru: Daniel Thirt (Călan). Asistenţi: Alex Thirt (Călan) şi Francesca Ghişe (Deva)
Stadion: „Mureşul” (Deva). Spectatori: 100
LIGA A 4-A. REZULTATELE ETAPEI A 18-A:
CS Vulcan – Aurul Brad 0-3
Minerul Uricani – Dacia Oraştie 1-0
„U” Petroşani – Victoria Călan 5-0
Gloria Geoagiu – Aurul Certej 1-0
Hercules Lupeni – Inter Petrila 3-2
Retezatul Haţeg – CFR Simeria 5-0
Şoimul Baiţa – CS Ghelari 2-1
Jiul Petroşani – Râu de Mori 3-0 (la „masa verde”)
Metalul Crişcior – Zarandul Crişcior 3-0 (la „masa verde”)