[ad_1]
Președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a numit-o în funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Zalău pe Rodica Albert, fost director Relații Contractuale al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj.
Rodica Albert va conduce spitalul ca manager interimar începând de marți și până la organizarea concursului pentru funcția de manager, dar nu mai mult de șase luni.
„Îi mulțumesc doamnei Rodica Albert că a acceptat să preia postul de manager interimar al Spitalului Județean și mărturisesc că am foarte mare încredere în capacitatea dumneaei de manageria această instituție. A dovedit că este un profesionist și sunt convins că prin experiența pe care a dobândit-o până în prezent, va deveni liantul de care aveam nevoie între specialiștii unității medicale, alături de care va demonstra sălăjenilor că pot apela cu încredere la serviciile Spitalului Județean. Îi mulțumesc, de asemenea, și fostului manager, domnișoara Georgeta Fiț, pentru activitatea desfășurată și o asigur că întotdeauna oamenii valoroși vor fi în atenția noastră”, a declarat președintele CJ Sălaj.
Rodica Albert a spus că prioritatea sa în funcția de manager este de a asigura cadrul necesar pentru ca pacienții să beneficieze de servicii medicale diversificate și, în același timp, de calitate.
„În condițiile în care peste 95% dintre pacienții tratați la Spitalul Județean de Urgență Zalău sunt sălăjeni, avem obligația morală de a ține pasul cu noul și de a le asigura serviciile medicale de care au nevoie. Știu că în această unitate sunt cadre medicale foarte bine pregătite, care au ca prioritate sănătatea și confortul psihic al pacienților lor. Împreună cu acești specialiști formez, începând de astăzi, o echipă, cu convingerea că făcându-ne fiecare treaba la locul de muncă vom fi alături și aproape de nevoile pacienților noștri”, a declarat managerul interimar al SJU Zalău.
Similare
[ad_2]
Source link