AcasăADMINISTRATIESe apropie termenul limită pentru depunerea de aplicații în cadrul Competiției...

Se apropie termenul limită pentru depunerea de aplicații în cadrul Competiției Regionale de Eco-Inovare din Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest împreună cu Asociația Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare si Transfer Tehnologic organizează anual Târgul Regional de Inovare și o competiție dedicată inovării în Regiunea Vest. Anul acesta, atât târgul cât și competiția se află la ediția a II-a. Această cea de-a doua ediție este dedicată eco-inovării – produsele, serviciile sau tehnologiile eco-inovative fiind cele care își găsesc aplicare concretă în susținerea dezvoltării sustenabile prin reducerea impactului asupra mediului sau prin folosirea eficientă a resurselor.

Competiția, ce se adresează organizațiilor și persoanelor fizice din Regiunea Vest care realizează produse eco-inovative și/sau furnizează servicii eco-inovative, este organizată, la fel ca în anul precedent, în cadrul Târgului Regional de Inovare – târg ce va avea loc în Arad, la Expo Arad, în data de 12 noiembrie 2014. Competiția vizează sprijinirea eco-inovației, a start-up-urilor eco-inovative și integrarea produselor/serviciilor eco-inovative în cadrul unor afaceri deja existente.

Depunerea aplicațiilor în cadrul Competiției Regionale de Eco-Inovare din Regiunea Vest se poate face până în data de 24 octombrie 2014, termenul pentru depunere fiind extins de la data de 10 octombrie anunțată inițial astfel încât un număr cât mai mare de organizații și/sau persoane fizice din Regiunea Vest să aibă posibilitatea de a aplica în cadrului competiției.

Participarea în cadrul competiţiei se poate face prin parcurgerea următoarelor etape: completarea formularului de înregistrare la competiţie (formularul se găsește pe pagina web http://innoboost.tehimpuls.ro), contactarea aplicantului de către Tehimpuls în vederea confirmării înscrierii, participarea aplicantului la un interviu cu experţi regionali, elaborarea pachetului de prezentare (pachet ce va conține materiale promoţionale, un prototip al produsului/serviciului/tehnologiei furnizate, demo, scurt film, etc. în vederea expunerii în cadrul unui stand expoziţional la Târgul Regional de Inovare 2014), semnarea acordului de participare la târg în vederea garantării prezenţei organizaţiei în cadrul târgului cu produsul, serviciul sau tehnologia înscrise. 

Anunțarea câștigătorilor Competiției Regionale de Eco-Inovare va avea loc în cadrul Târgului Regional de Inovare 2014, ediția a II-a, la Expo Arad, în data de 12 noiembrie 2014.

Cele 10 organizaţii selecționate pentru a participa în cadrul competiţiei vor beneficia de stand gratuit în cadrul Târgului Regional de Inovare 2014 şi de sesiuni de training în domeniul comercializării inovării. De asemenea, organizaţiile câştigătoare ale primelor două locuri din cadrul competiţiei vor beneficia de scheme de consultanţă personalizate şi granturi a câte 10.000 euro pentru achiziţionarea de echipamente necesare dezvoltării de start-up-uri eco-inovative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc