În fiecare an, ziua de 24 ianuarie ne adună laolaltă şi ne face să simţim tot mai vie emoţia unor momente de o importanţă crucială pentru istoria neamului românesc.
Ne adunăm ca „să dăm mână cu mână”, să ne amintim de una dintre cele mai îndrăgite zile din întreaga noastră istorie, o zi care ne spune că toţi „cei cu inima română” avem o menire sfântă, aceea de a evoca şi de a face cunoscută năzuința înaintaşilor noștri pentru făurirea unui stat al tuturor românilor.
În această zi de ianuarie îi evocăm pe marii bărbați de stat Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi mulţi alţii, care şi-au făcut din idealul Unirii scopul întregii lor vieți.
„Ca în fiecare an, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara- Deva a întâmpinat şi a serbat și anul acesta, la 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Manifestările dedicate acestui important moment din istoria noastră au avut ca scop menținerea vie în conștiințele tuturor, în special în sufletele tinerilor, importanța Unirii de la 24 ianuarie 1859, au avut menirea de a evoca figurile luminoase ale celor care au făurit Unirea”, a spus directorul instituţiei de cultură, Sebastian Bara.
Anul acesta, manifestările din ziua de 24 ianuarie au început încă de dimineață, în curtea Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” unde s-a jucat, ca în fiecare an, Hora Unirii.
Este unul dintre cele mai plăcute şi mai emoționante momente, toţi cei care se prind în horă, elevi şi bibliotecari, profesori şi cititori, reînviind parcă unirea în cuget şi simţiri pe care au făurit-o înaintaşii noştri. La Hora Unirii din acest an au luat parte elevi, bibliotecari, cititori și toți cei care în acel moment au călcat pragul bibliotecii.
În continuare, în incinta Sălii de lectură a Bibliotecii județene, elevilor de gimnaziu prezenți în sală li s-a oferit prilejul să urmărească, în imagini, istoria înfăptuirii Unirii de la 24 ianuarie 1859. De asemenea, expoziția de carte dedicată Unirii a întregit atmosfera de sărbătoare.
La ora 13.00, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, elevilor de liceu li s-a prezentat evenimentul de la 24 ianuarie 1859, contextul intern și internațional în care a fost posibilă înfăptuirea Unirii, marile personalități care au conlucrat, cu pasiune și iubire de țară, pentru a realiza Unirea. Și de această dată, prezentarea evenimentelor istorice a fost făcută într-o manieră atractivă, elevilor fiindu- le înfățișate toate momentele importante ce au avut loc în ianuarie 1859.
În finalul prezentării, elevilor le-au fost adresate întrebări legate de Unirea din 1859, cei care au răspuns corect fiind recompensaţi cu premii în cărţi oferite de Bibliotecă.
„Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a avut, are și va avea îndatorirea de onoare de a organiza an de an sărbătorirea aşa cum se cuvine a acestei îndrăgite zile din calendarul istoric al României. Nu avem bucurie mai mare decât aceea de a vedea că elevii sunt prezenți, că vin spre noi în număr din ce în ce mai mare, că se interesează sincer de istoria noastră care pentru ei nu este doar o materie rece și o înșiruire de date seci, ci este „cartea în care se găsesc filele devenirii poporului român, este sfânta carte a istoriei neamului”, așa cum spunea Nicolae Bălcescu”, a spus directorul Bibliotecii Judeţene Hunedoara.
„Le suntem recunoscători profesorilor și elevilor pentru frumoasa noastră colaborare, pentru că ne ajută să ne împlinim cât mai bine menirea de instituţie de cultură care își aşază în centrul preocupărilor organizarea unor evenimente cu caracter informativ şi cultural adresate în primul rând reprezentanţilor tinerei generaţii. Pentru noi, nu este bucurie mai mare decât aceea de a vedea că tinerii vin plini de entuziasm la activităţile noastre, că participă activ la ele şi pleacă îmbogăţiţi şi mult mai bine informaţi. Biblioteca Județeană se străduiește ca aceste activități pe care le organizează pentru elevi să aibă un nivel calitativ din ce în ce mai ridicat, să fie realizate cu întregul profesionalism și entuziasm de care dispunem. În acest fel, ne dovedim respectul şi ataşamentul faţă de toţi prietenii Bibliotecii noastre”, a conchis directorul Sebastian Bara.