STIRI DIN VEST | PLATFORMA DE ADVERTORIALE

Să curgă băutura! Festivalul Rachiului începe sâmbătă la Sânpetru Mare

La Sânpetru Mare, în apropiere de Timișoara, cazanele de rachiu au dat în clocot, iar sâmbătă, 24 august, aici începe un festival dedicat licorii aducătoare de fericire. Cea de-a treia ediție a Festivalul Rachiului reunește producători din zonă dar și din Serbia, ei concurând pentru a obține premiul cel mare la concursul „Cel mai bun rachiu”. 

Festivalul este organizat şi finanţat de Primăria comunei Sânpetru Mare, Uniunea Sârbilor din România, dar şi de câţiva „păcimaşi” sponsori. Dincolo de degustările multe și dese de rachiu, participanții pot participa și la jocurile săteşti: „Tragerea de funie”, „Aruncarea bolovanului” sau „Alergatul  în sac”. Programul artistic al zilei este asigurat de ansamblurile de dansuri Zisel din Omoljica (Serbia), Stejărelul din Luncoiu de Jos (Hunedoara), Mladost din Timișoara și Plavi Delija din Sânpetru Mare. Cel mai important eveniment artisitic este însă concertul extraordinar al lui Mitar Miric și Orchestra No.1 din Serbia care va avea loc cu începere de la ora 21.00.

Concurenții care se vor bate pentru titlul cel mare trebuie să vină și să se înscrie în concurs chiar în ziua festivalului, singura condiție pe care trebuie să o respecte obligatoriu este ca rachiul lor să fie făcut 100% din prune. Toți participanții sunt așteptați la festival cu burțile goale, asta pentru că – de la ora 15:00 – aici vor avea parte de specialităţi la grătar, fasole la ceaun, gulaş şi, bineînţeles, multe pahare pline cu rachiu.

Programul evenimentului:

Exit mobile version