[ad_1]
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, cât şi pentru stabilirea măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.
Lista completă a documentele care au fost incluse în şedinţa de joi a Executivului poate fi accesată AICI.
Astfel potrivit Anexei 3 la hotărârea de Guvern, „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20,00 – 5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase”.
De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20,00 – 5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan”.
Sursa menţionată mai precizează că prin excepţie, în zilele de 23 aprilie şi 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00. În intervalul orar 20,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Conform documentului, staţiunile montane cât şi cele de pe litoral vor fi deschise, dar la o capacitate de cel mult 70% din capacitate lor maximă, după cum urmează:
„Se limitează gradul de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în următoarele localităţi în care se practică schiul şi alte sporturi de iarnă:
a) Azuga, judeţul Prahova;
b) Arieşeni, judeţul Alba;
c) Băile Homorod, judeţul Harghita;
d) Băile Tuşnad, judeţul Harghita;
e) Borsec, judeţul Harghita;
f) Borşa, judeţul Maramureş;
g) Bran, judeţul Braşov;
h) Buşteni, judeţul Prahova;
i) Cavnic, judeţul Maramureş;
j) Durău, judeţul Neamţ;
k) Harghita-Băi, judeţul Harghita;
l) Novaci-Rânca, judeţul Gorj;
m) Păltiniş, judeţul Sibiu;
n) Poiana Braşov, judeţul Braşov;
o) Predeal, judeţul Braşov;
p) Sinaia, judeţul Prahova;
q) Sovata, judeţul Mureş;
r) Stâna de Vale, judeţul Bihor;
s) Straja, judeţul Hunedoara;
ş) Vatra Dornei, judeţul Suceava;
t) Voineasa, judeţul Vâlcea;
ţ) Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni, judeţul Caraş-Severin”, potrivit Anexei la hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă.
Totodată, potrivit sursei amintite, „se limitează gradul de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în următoarele localităţi:
a) Zona Mamaia Nord, judeţul Constanţa
b) Năvodari, judeţul Constanţa
c) Mamaia şi Mamaia-Sat, judeţul Constanţa
d) Constanţa, judeţul Constanţa
e) Agigea, judeţul Constanţa
f) Eforie Nord, judeţul Constanţa
g) Eforie Sud, judeţul Constanţa
h) Techirghiol, judeţul Constanţa
i) Tuzla, judeţul Constanţa
j) Costineşti, judeţul Constanţa
k) Neptun-Olimp, judeţul Constanţa
l) Jupiter, judeţul Constanţa 8 / 13
m) Cap Aurora, judeţul Constanţa
n) Venus, judeţul Constanţa
o) Saturn, judeţul Constanţa
p) Mangalia, judeţul Constanţa
q) 2 Mai, judeţul Constanţa
r) Vama Veche, judeţul Constanţa”.
Similare
[ad_2]
Source link