[ad_1]
Un număr record de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore în judeţul Sălaj, a anunțat marți Instituția Prefectului.
În centrele de vaccinare din Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Sărmăşag, Ileanda, Crasna şi Hida au fost imunizate 1.122 persoane, din care 997 cu prima doză şi 125 cu a doua doză. Acesta este cel mai mare număr zilnic de persoane vaccinate la nivel judeţean, de la începutul campaniei de imunizare.
Pentru următoare săptămână, media programărilor pentru vaccinare la nivelul judeţului este de circa 1.000 de persoane zilnic.
Până în prezent, în Sălaj au fost vaccinate 44.622 de persoane, fără a se semnala reacţii adverse majore.
“Mă bucur că sălăjenii aleg să se vaccineze, pentru că, în opinia mea, este cea mai rapidă şi mai sigură cale de a ne putea întoarce la viaţa de dinainte de pandemie. De asemenea, apreciez efortul personalului medical şi al autorităţilor implicate în campanie, care s-au organizat exemplar pentru a oferi condiţii de imunizare tuturor celor care doresc să se vaccineze. Sunt convins că o contribuţie importantă la trendul descendent al infectărilor la nivel judeţean şi în Zalău se datorează şi vaccinării unui număr important de sălăjeni. Pericolul însă nu a trecut, motiv pentru care rog cetăţenii să respecte în continuare măsurile de protecţie sanitară şi pe cele de distanţare şi să continue vaccinarea. Doar printr-un efort comun putem trece cu bine peste pandemie”, a declarat prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma.
În perioada imediat următoare, se intenţionează extinderea campaniei de vaccinare la companiile private şi în mediul rural, printr-o colaborare a DSP Sălaj cu autotităţile locale şi medicii de familie.
Similare
[ad_2]
Source link