Spectacolul financiar din Cipru a ajuns în cursul zilei de ieri la o nouă filă. Am putea denumi generic ziua respectivă drept „Ziua raţiei de bani”. Mii de oameni s-au pus la coadă în faţa băncilor pentru a profita de cele numai şase ore pe care le-au avut la dispoziţie pentru a retrage bani din propriile conturi. O adevărată zi de raţie, suma maximă pe care o puteau ridica ciprioții era de 300 Euro de persoană. După cele şase ore, băncile au tras din nou obloanele, urmând a se redeschide săptămâna viitoare.
A fost o atmosferă ce aducea bine de tot cu cea binecunoscută de români, atmosfera României lui Ceauşescu, un loc unde cozile la magazine erau ceva obişnuit. În Cipru însă – membră a Uniunii Europene şi a zonei euro – restricţiile financiare şi întreaga atmosferă declanşată de potenţialul faliment al ţării, au depăşit în grotesc imaginea ceauşistă a României. Scenariul ducea mai degrabă către ceva apocaliptic.
La finalul anului trecut oamenirea aştepta să vină sfârşitul lumii. Scenariile apocaliptice se succedau de la o zi la alta în aşteptarea sfârşitului, iar cei mai optimişti sperau atunci că lumea va supravieţui, totuşi, însă va fi o reîntoarcere la un altfel de ev mediu. Mulţi fabulau despre cum va fi o lume fără bani, fără bănci, fără instituţiile care acum guvernează întreaga noastră viaţă. Ei bine, în Ciprul de azi, fabulaţiile apocaliptice s-au materializat, cel puţin în ceea ce priveşte absenţa banilor. Oamenii au redescoperit repede trocul şi au încercat să se descurce. A fost însă o falsă imagine. După câteva zile erau deja mari probleme în toate sectoarele economice, erau probleme sociale. Încă vreo câteva zile fără bani şi fără bănci şi se pornea tăvălugul disoluţiei statului de drept. Să vezi atunci apocalipsă!
Dincolo de asta, rămâne gustul amar al eşecului capitalismului. Un sistem despre care se spune de multă vreme că este perfectibil, un sistem care acum, iată, îşi arată din nou slăbiciunile. Nu e o noutate constatarea mea referitoare la perfectibilitatea capitalismului, însă este o adevărată bombă de presă modul în care așa-zișii parteneri europeni au înțeles să aplice unul dintre principiile care stă la baza construcției europene: solidaritatea. Cipru a fost șantajat în stil mare, a fost adus cu zeci de ani înapoi din punct de vedere economic, aspect constatat chiar de către ministrul cipriot al economiei. Unde este oare solidaritatea? Care mai sunt în fapt principiile de azi ale UE și de ce ar mai vrea cinvea să fie parte a Uniunii? Din fotoliul de spectator, UE nu mai pare decât un amărât de Beetle condus de o șoferiță cu mari probleme de autoritarism. Germania impune, restul europenilor fac. Vă întreb: oare mai vrem o astfel de Uniune? Oare chiar nu vedem și nu învățăm nimic din lecția cipriotă?
Bravurile de doi lei ale președintelui Băsescu ce ne spune printre hăhăieli că el nu va accepta niciodată ca România să treacă prin tratamentul Ciprului nu sunt altceva decât populism ieftin. Nimeni nu te întreabă, nu îți cere cu adevărat părerea. Totul se impune, după ce se ia o decizie în cancelaria de la Berlin. Halal Europă Unită! Este foarte clar că UE are astăzi două viteze, două planuri: unul al statelor nordice bogate, performante economic și celălalt al statelor sudice, mai puțin performante economic și care nu vor reuși nicicând să ajungă la nivelul de productivitate și seriozitate economică al celorlalte. Care va fi viitorul? Probabil o noouă construcție europeană, una a statelor bogate care vor lăsa afară balastul și care vor impune, pe mai departe, muzica pe care trebuie să danseze toată lumea.
Concluzia mea e una plină de scepticism. Ne zbatem să fim parte a UE, să fim și noi la masa bogaților, dar nu vom fi niciodată mai mult decât piață pentru ei și carne de tun în caz de … Doamne ferește.
