[ad_1]
Protest la Exploatarea Minieră Livezeni din Valea Jiului. Minerii care urmau să înceapă activitatea la ora 6 au refuzat să coboare în subteran. Totodată, colegii lor care au ieșit din mină s-au alăturat protestului. Blocajul economic de la Complexul Energetic Hunedoara care generează inclusiv neplata salarilor sunt temele, mari, care stau la baza nemulțumirilor maselor de mineri.
CEH nu își mai poate plăti angajații
Situația economică dezastruoasă de la societatea energetică din județul Hunedoara nu mai poate fi gestionată. Angajații nu mai pot fi plătiți. CEH nu mai are venituri de supraviețuire. Singurele surse bugetare sunt obținute din vânzarea energiei electrice / servicii de sistem sau din subvenția – ajutorul de stat pe care, încă, îl mai dă statul pentru închiderea minei Lupeni. Energie electrică nu vinde sau vinde în cantități foarte mici, iar ajutorul de stat nu a venit. Iar când va ajunge în conturile CEH nu va fi suficient pentru toți angajații complexului.
Miercuri dimineața, minerii din schimbul unu de la mina din capitala Văii Jiului au refuzat să mai intre în subteran. Alături de ei, la suprafață, au rămas și ortacii care au lucrat în noaptea de marți spre miercuri.
[ad_2]
Source link