În ultimii 23 de ani, România a înregistrat o creştere economică de numai unu la sută, ceea ce este insuficient pentru a ajunge din urmă măcar ţările din fostul bloc socialist, este de părere preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.
”Sunt ani în care creşterea economică este 6 procente şi ani în care creşterea economică este de minus 9 procente. Dar media aritmetică este de un procent. Spuneţi-mi şi mie cum se poate să ajungi, cu un procent, pe criterii de convergenţă, la media statelor dezvoltate din UE. Pentru că aceea este ţinta noastră: să ajungem, de exemplu, la un produs per capita care există şi în Ungaria sau Polonia, Slovacia. Aceasta este, de fapt, ţinta noastră de convergenţă, în mod real”, a spus senatorul Mihai-Răzvan Ungureanu.
Prezent la Deva pentru a se întâlni cu membrii partidului său, fostul premier a declarat că formaţiunea politică pe care o conduce lucrează la o analiză a pierderilor pe care le-a suferit economia românească din 1990 încoace prin privatizările eşuate, din diverse motive.
”Am cerut unui colectiv de experţi cu care lucrăm să facă o analiză a tuturor pierderilor pe care le-a înregistrat economia naţională pe seama proceselor de privatizare (…) greşit orientate. Pentru că nu pot să-mi imaginez altceva în momentul în care un investitor cumpără un combinat şi-l face fier vechi într-un an de zile. Facem un asemenea inventar şi vrem să-l aducem în atenţia opiniei publice”, a afirmat liderul Forţei Civice.
Diplomat, MRU s-a ferit să catalogheze unele privatizări ca fiind frauduloase, menţionând că în situaţia acestora este nevoie de o decizie a instanţelor de judecată.