Banatul este renumit pentru potenţialul agricol,fiind considerat al doilea grânar al României, alături de Câmpia Română.Hărnicia şi priceperea bănăţenilor într-ale agriculturii a ajuns din nume, renume depăşind de mult graniţele ţării.
„Banatu-i fruncea” e o zicală care face cinste agricultorilor timişeni,fie că e vorba de sectorul vegetal ori de creşterea animalelor.Cine n-a auzit de recoltele bogate ale celor din zona Topolovăţu Mare,de renumele crescătorilor de vaci din Liebling sau de crescătorii de porci din arealulul fostului COMTIM (azi compania americană Smithtfield),care a ajuns etalon mondial în domeniu.Nici viticultorii din Recaş ori Buziaş,sau pomicultorii ori legumicultorii din zona Lugojului şi Făgetului nu sunt cu nimic mai prejos decât cei dintâi.
În judeţul Timiş sunt peste 22.000 de fermieri şi 500.000 de hectare de teren agricol.Toţi aceşti fermieri sunt intr-o întrecere continuă cu ei înşişi dar şi cu vremea şi vremurile.Seceta cumpltă din anul ce a trecut a dijmuit serios recoltele,reînfinţarea sistemului de irigaţii fiind o prioritate absolută.
„Este mare nevoie de irigaţii în agricultura din Timiş,fiindcă vor veni ani tot mai secetoşi.Ori schimbăm soiurile de culturi şi speciile,ori punem la punct un sistem eficient de irigaţii ” afirma directorul Direcţiei Agricole Judeţene Timiş, Doru Petanec(foto).
Fermierii timişeni realizează an de an cantităţi mari de cereale ,dar şi de legume şi fructe.Depozitarea acestora în condiţii de siguranţă şi calitate ar constitui premiza realizării unor producţii ridicate,dar ar aduce şi un plus de bani fermierilor, ce şi-ar putea valorifica eficient recoltele.Proiecte iniţiate de ministerul agriculturii precum „Primul siloz”ar veni in sprijinul celor care trăiesc din munca ogoarelor.Şi care încet,încet ar trebui să se organizeze mai bine,grupurile de producători,spre exemplu dispunând de finanţări stimulative,sau punctaje corespunzătoare la accesarea fondurilor europene.
Agricultorii din Timiş îşi redefinesc strategiile de cultură,renunţând în mare parte la in şi cânepă,tutun,năut sau linte,în timp ce şi suprafeţele de plante medicinale şi aromatice sunt în scădere.
Nici crescătorii de animale nu stau cu mâinile încrucişate.Vechile rase de animale şi păsări se cresc tot mai puţin,locul lor fiind luat de rase şi hibrizi performanţi.Rasele Pinzgau de Transilvania,Roşie Dobrogeană,Alb de Banat,Bazna ori la păsări Gât Golaş de Transilvania devin rarităţi şi poate în curând curiozităţi.Dispariţia industriei textile româneşti a dus şi la scăderea efectivelor de oi Merinos, care ajunseseră într-o vreme la performanţe notabile.
La bovine, rasele specializate pentru carne câştigă tot mai mult teren,la fel cum producţia de lapte este susţinută de efective din ce in ce mai mari din rasele de tip Holstein- Friză ,Bălţată Germană sau Fleckvieh.
Rasele pe porcine Marele Alb,Landrace,sau încrucişările industriale cu Duroc,Pietrain ori PIC sunt în elementul lor în fermele timişene.
Cererea tot mai mare de pe piaţă de carne fără coleterol, sau cu colesterol „bun” face posibilă adoptarea de către crescători a unor rase exotice precum porcul vietnamez,oaia de Camerun sau reluarea creşterii rasei de porci Mangaliţa.
Toate aceste priorităţi ale agricultorilor timişeni,ori replierea pe cultivarea şi creşterea de noi soiuri şi rase sunt dovezi ale adaptabilităţii şi inteligenţei creatoare,prin care fermierii din Timiş ne dovedesc încă odată, dacă mai era nevoie că „Tot Banatu-i fruncea !”
