Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a câștigat procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI). Instanța supremă a anulat raportul ANI care reclama starea de incompatibilitate a lui Robu pentru funcţiile de rector al Universităţii Politehnica şi cea de senator PNL.
Decizia instanţei supreme reprezintă o reintrare în legalitate, care trebuie salutată. Incompatibilitatea constatată de ANI şi menţinută de prima instanţă se baza pe interpretarea greşită a legii. Apărarea noastră s-a bazat în principal pe argumentul că, potrivit unor prevederi tranzitorii care au fost ignorate de prima instanţă, incompatibilităţile stabilite de noua lege a educaţiei urmau să se aplice numai mandatelor de rector viitoare, dobândite în baza noii legi, şi nu mandatelor în curs, situaţie în care se află şi domnul Robu, a declarat avocatul acestuia, Tudor Chiuariu.
ÎCCJ ”admite recursul declarat de Robu Nicolae impotriva Sentintei nr. 127 din 27 februarie 2012 a Curtii de Apel Timisoara – Sectia contencios administrativ si fiscal. Modifica in parte sentinta atacata, in sensul ca admite contestatia formulata de contestatorul Robu Nicolae in contradictoriu cu intimata Agentia Nationala de Integritate. Anuleaza Raportul de evaluare nr. 65695/G/II/02.06.2011 emis de catre Agentia Nationala de Integritate. Mentine celelalte dispozitii din sentinta atacata privind sesizarea Curtii Constitutionale. Irevocabila”.