[ad_1]
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a ridicat în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) a primăriei problema hotelului care se construiește pe strada Avram Iancu, clădire care a stârnit controverse în spațiul public și reacții din partea societății civile.
Potrivit stiridecluj.ro, primarul a precizat că avizarea pentru hotel s-a făcut la București, pentru că la Cluj s-a dat aviz negativ.
”Au primit avizul conform de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice și nu mai ai cum să intervi la el, ci îl execuți. Noi am mers pe varianta locală și eu au mers la București și au venit cu deciziile de acolo. După Comisia Națională a Monumentelor Istorice legal, Comisia de Urbanism de la Cluj nu mai are niciun cuvânt”, a declarat Emil Boc.
Arhitectul Voicu Bozac a spus că privește cu ”mâhnire acest obiect. Nu are rost să mă revolt, dar trebuie găsite soluții. Nu ar fi exclus să se facă o miediere între arhitect, primărie și prin Comisia de estetică să se ajungă la o soluție decentă. Dacă ar fi ajuns la Comisia de estetică urbană nu ar fi trecut. Mă mir că trei comisii naționale au aprobat acest volum. Clientul nu trebuie criticat, ci trebuie privit cu suspiciune cel care a propus acest volum. Cred că legal nu mai putem face nimic, cred că o soluție de mediere ar fi cea care ar trebui făcută. S-ar putea cere ca împreună cu arhitectul clădirii să se revină asupra volumului general și cu costuri minime să se revină asupra volumetriei. Trebuie judecat pas cu pas”, a spus Bozoc, citat de stiridecluj.ro.
Primarul a cerut specialiștilor să spună ce este posibil urbanistic, având în vedere că nu sunt variante legale și s-a declarat, la rândul lui, deranjat de construcția de pe strada Avram Iancu. “Pe mine mă deranjează calcanul ăla monstruos care arată îngrozitor. Să propuneți ceva concret”, a spus Emil Boc, potrivit ziarului clujean.
”Primul pas este negocierea și apoi modificarea fațadei ca să fie demnă de centrul orașului. Să fie o dezbatere cu arhitecți. Să primească aportul unor specialiști. Clientul să înțeleagă că nu are opozanți. Ca un corolar ar trebui făcut planul urbanistic zonal central al orașului, pentru că dacă ar fi acest mecanism aceste clădiri nu ar putea apărea astfel de monștri. Este făcută pe baza unui regulament, dar nu are acoperire la nivel de stradă”, a declarat arhitectul Voicu Bozac.
În urma discuțiilor din comisie, primarul Emil Boc l-a delegat pe arhitectul orașului să îi contacteze pe arhitecții care au proiectat clădirea viitorului hotel Marriot de pe strada Avram Iancu, pentru găsirea unei soluții amiabile de remediere a aspectului estetic a imobilului.
Citește și
(FOTO CREDIT: stiridecluj.ro)
Similare
[ad_2]
Source link