Home STIRI HUNEDOARA Primarul din Lupeni, Cornel Resmeriță, adus la sediul central al DNA pentru...

Primarul din Lupeni, Cornel Resmeriță, adus la sediul central al DNA pentru cercetări

0
1164

Acțiune de proporții a DNA în această dimineață, perchezițiile din dosarul „Galei Bute”, ajungând și în județul Hunedoara. Astfel, primarul din Lupeni, Cornel Resmeriță, a fost ridicat de către procurori în jurul prânzului, urmând a fi condus la București, la sediul central DNA.

Percheziţiile vin după ce, săptămâna trecută, DNA a primit rezultatele controalelor dispuse prin Antifrauda fiscală şi ANRMAP la mai multe firme implicate în dosarul ”Galei Bute”. La Lupeni, anchetatorii au ridicat din locuinţa primarului o serie de documente. Tot la Lupeni au fost făcute percheziţii şi la casa şefului Biroului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei, Cristian Condoiu. Procurorii au făcut percheziții și la Adrian Gărdean și Miron Lupulescu, în Hațeg, județul Hunedoara, dar și la firmele SC Termogaz Company SA, SC Rogard Coom Impex SRL, SC Consmin SA, SC Last Time Studio SRL.

Adrian Gărdean controlează S.C. Termogaz Company SA Haţeg, al cărei administrator este Lupulescu Miron, o societate specializată în lucrări de construcţii, care a încheiat în perioada 2010-2011 mai multe contracte de achiziţie publică finanţate din fondurile M.D.R.T. Având în vedere relaţiile pe care Adrian Gârdean le avea cu Ştefan Lungu, consilierul personal al ministrului Elena Udrea, există indicii că aceştia au intermediat legătura dintre administratorii societăţii comerciale anchetate şi reprezentanţii MDRT.

Conform unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție, la data de 24.06.2011 Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a atribuit un contract în valoare de 10.175.168,44 lei, prin care S.C. Europlus Computers S.R.L., trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box. Metoda de atribuire a contractului a fost negocierea fără publicarea unui anunț de participare, iar suma urma să fie rambursată din fonduri europene. În baza acestui contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Fondurile publice ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului ar constitui în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului.
Mai mult, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și ar fi fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană. Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, din cauza modului defectuos în care funcționarii și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat.

Pe parcursul cercetărilor penale desfășurate până în prezent, a rezultat că cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului aparține ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena. Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluții pentru încheierea contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.

Anchetatorii susțin că Termogaz Company SA a transferat în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. sumele de 900.000 RON la 28.12.2011 şi 2.100.000 RON la 29.12.2011. Pentru a justifica aceste plăţi, între cele două societăţi comerciale s-ar fi încheiat un contract de publicitate având ca obiect prestarea de servicii cu ocazia galelor de box ce urmau să fie organizate de Obreja Rudel. Suma astfel obţinută de S.C. Europlus Computers S.R.L. a fost folosită pentru achitarea integrală a unui credit bancar.  Procurorii au indicii puternice că această operaţiune a avut caracter fictiv, iar plăţile către societatea administrată de Obreja au fost efectuate la cererea reprezentanţilor MDRT şi au natura unui folos obţinut în schimbul atribuirii contractelor de achiziţie publică, având în vedere că Europlus Computers nu avea personal de specialitate şi nu avea experienţă în domeniul publicităţii; cifra anterioară de afaceri a Europlus Computers era nesemnificativă; serviciile nu sunt detaliate în contract şi nu s-au întocmit documente justificative pentru prestaţiile efectuate; plata a fost făcută integral în avans. Caracterul fictiv al tranzacţiei dintre S.C. Termogaz Company S.A. şi S.C. Europlus Computers S.R.L. a fost constatat şi de reprezentanţii organelor fiscale, care au omis însă sesizarea organelor de urmărire penală, existând indicii că decizia a fost luată de către Vasile Rusan, funcţionar cu atribuţii de conducere în cadrul Administraţiei finanţelor Publice Hunedoara, în schimbul unor beneficii materiale primite de la Adrian Gârdean. Pentru a diminua impactul fiscal al tranzacţiei, Europlus Computers SRL a înregistrat la rândul său în contabilitate cheltuieli fictive în baza unor documente emise de societăţi de tip fantomă. Pentru a obţine fondurile din care a plătit ulterior suma de 3.000.000 de lei către Europlus Computers SRL, Termogaz Company SA a beneficiat de un contract de achiziţie publică finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale de către reprezentanţii MDRT, municipiului Lupeni. Valoarea contractului a fost în mod vădit supraevaluată, iar plata s-a realizat în baza unor înscrisuri falsificate, cu ajutorul unei finanţări alocate de către MDRT în regim de urgenţă.

În cursul anului 2009, Municipiul Lupeni achiziţionase de la Elmera SRL Lupeni servicii de proiectare având ca obiect realizarea reţelei de alimentare electrică a staţiunii Straja. Conform devizului general din proiectul tehnic întocmit de Elmera SRL, valoarea estimată a lucrărilor era de peste 8 milioane de lei inclusiv TVA. La 26.09.2011, Termogaz Company SA a întocmit o notă de fundamentare, semnată de directorul general Miron Lupulescu, prin care susţinea că este necesară achiziţia unor lucrări suplimentare la un contract deja încheiat cu Municipiul Lupeni, pentru a realiza alimentarea cu energie electrică a staţiunii Straja. În motivarea notei au fost invocate circumstanţe imprevizibile, susţinându-se că în contractul iniţial nu a fost cuprinsă alimentarea cu energie electrică a staţiunii, deşi aceste lucrări au fost luate în calcul în structura devizului general. Totodată, a fost întocmit un memoriu tehnic de către proiectantul SC CPPC S.A. şi un memoriu justificativ de către dirigintele de şantier înscrisuri cu conţinut identic notei de fundamentare. Memoriul tehnic a fost aprobat de primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă. La 27.10.2011, şeful biroului de achiziţii şi investiţii al municipiului Lupeni (Condoiu Cristian – n.r.), a întocmit o notă justificativă prin care susţinea necesitatea realizării lucrărilor şi propunea atribuirea contractului către Termogaz Company prin procedura negocierii fără publicarea unui anunţ de participare. Valoarea estimată a contractului a fost de peste 11 milioane de lei inclusiv TVA şi a fost stabilită pe baza datelor comunicate de Termogaz Company, deşi primăria deţinea deja un proiect tehnic pentru aceeaşi lucrare care prevedea o valoare mult mai scăzută, iar legea prevede că valoarea estimată trebuie stabilită de autoritatea contractantă în mod independent, fără participarea operatorului economic, pentru a garanta o utilizare eficientă a fondurilor publice.

Alegerea procedurii de atribuire directă a fost justificată prin faptul că operatorului Termogaz Company SA deţine o exclusivitate din motive tehnice datorită lucrărilor pe care le efectua deja în zonă. În realitate, aşa cum rezultă din nota de control întocmită de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, împrejurarea invocată nu poate fi considerată o exclusivitate tehnică. Termogaz Company a subcontractat execuţia contractului către societăţile Centrum Lux şi Vis Instal pentru valori mult mai mici decât cele achitate de Primăria Lupeni. Totodată, unitatea administrativ teritorială achiziţionase deja serviciile de proiectare a lucrării. Potrivit legii, pentru atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor ar fi trebuit să fie organizată o licitaţie, pornind de la valoarea estimată prin proiectul tehnic deja întocmit. Nota justificativă a fost aprobată de primarul Cornel Resmeriţă, iar la 11.11.2011 s-a încheiat contractul de lucrări între Primăria Municipiului Lupeni, reprezentată de primar, şi Termogaz Company, reprezentată de directorul Miron Lupulescu, având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja. Preţul negociat de părţi a fost de aproape 11 milioane de lei inclusiv TVA, iar durata prevăzută a fost de 12 luni. Potrivit contractului, plăţile parţiale puteau fi făcute numai la valoarea lucrărilor executate, dovedite prin situaţii de lucrări provizorii confirmate în 5 zile de la prezentare.

Contractul a fost semnat de către primarul Cornel Resmeriţă şi de directorul general Lupulescu Miron. La data de 14.11.2011 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, semnat de primarul Cornel Resmeriţă. La 14.11.2011 s-a realizat recepţia proiectului tehnic, iar 29.11.2012 s-a realizat recepţia lucrărilor de alimentare cu energie electrică. La 13.12.2011 s-a încheiat un proces verbal care atesta primirea de către Municipiul Lupeni a 6 posturi de transformare, bunurile fiind predate scriptic către Municipiul Lupeni. Probele administrate au demonstrat că toate aceste înscrisuri au un conţinut nereal, iar în realitate lucrările nu fuseseră efectuate la momentul recepţiei. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că lucrările de executare a liniei electrice au fost în realitate finalizate în cursul anului 2013. La 13.12.2011 s-a încheiat un act adiţional la contractul de finanţare încheiat anterior între MDRT şi UAT Municipiul Lupeni care avea ca obiect lucrările de dezvoltare a staţiunii Straja. Prin actul adiţional s-a alocat suplimentar din bugetul MDRT suma de 12 milioane lei. La 14.12.2011, Municipiul Lupeni a transmis documentele justificative şi a solicitat efectuarea plăţii, iar MDRT a efectuat plata în contul de trezorerie al Municipiului Lupeni după doar două zile. Asta deşi, potrivit datelor comunicate de Agenţia Naţională pentru Turism, în cursul anului 2011 intervalul mediu de la data solicitării formulate de UAT până la data efectuării plăţii corespunzătoare era de 28 de zile calendaristice. La 21.12.2011, Municipiul Lupeni a transferat suma de 12 milioane RON în contul trezorerie al Termogaz, din care 8.100.000 lei conform contractului având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja. La 27.12.2011, Termogaz a transferat aceste sume din contul de trezorerie în conturile curente, iar în zile de 28 şi 29.12.2011 a realizat două plăţi în valoare totală de 3.000.000 RON către S.C. Europlus Computers S.R.L.

În perioada 2010-2012, reprezentanţii Termogaz Company S.A. Haţeg au plătit în mod repetat sume de bani unor funcţionari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, astfel încât aceştia să aprobe efectuarea plăţilor prin care erau finanţate contractele de lucrări dintre către unităţile administrativ teritoriale şi societatea menţionată.

Lungu Ştefan îndeplinea funcţia de consilier al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, având posibilitatea de a influenţa deciziile luate de funcţionarii ministerului pentru finanţarea autorităţilor locale prin programul „Schi în România”, precum şi pentru bugetarea şi prioritizarea plăţilor pentru contractele deja încheiate. În cursul anului 2010, reprezentanţii Termogaz Company S.A. au plătit în mai multe tranşe suma de aproximativ 700.000 RON către Lungu Ştefan, pentru ca acesta să îşi folosească influenţa faţă de angajaţi din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în vederea efectuării plăţilor prin care erau finanţate contractele de lucrări. Pentru a ascunde natura acestor plăţi, au fost întocmite mai multe contracte fictive de achiziţie, prin interpunerea S.C. Last Time Studio S.R.L. Câmpina (societate controlată de Lungu Ştefan şi unde calitatea de asociat şi administrator aparţinea la acel moment mamei sale Lungu Elena) în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acestei societăţi. În perioada iulie – august 2010, reprezentanţii Termogaz Company urmăreau obţinerea unei plăţi în avans pentru contractul încheiat cu UAT Cavnic având ca obiect domeniul schiabil Gutâiul Doamnei. Având în vedere că MDRT nu finanţa în mod obişnuit realizarea unor asemenea plăţi, Lungu Ştefan a promis că va interveni, pentru a aproba efectuarea plăţii în schimbul unui comision de 10%. La 27.07.2010, MDRT a dispus efectuarea plăţii de 5 milioane de lei către UAT Cavnic pentru finanţarea în avans a contractului încheiat cu Termogaz Company, sumă din care 500.000 de lei a fost transferată de societate către Lungu Ştefan. Transferul a fost mascat prin interpunerea societăţii controlate de Lungu Ştefan în achiziţia unui bun. În toamna anului 2010, MDRT a realizat alte două plăţi în valoare totală de aproape 2 milioane de lei către UAT Borsec pentru finanţarea contractului încheiat cu Termogaz Company. Ulterior, Termogaz Company a transferat aproape 200.000 de lei către Lungu Ştefan în aceeaşi modalitate. Aceste tranzacţii au avut un caracter fictiv, prin care s-a urmărit doar obţinerea unei justificări pentru transferul sumelor de bani în patrimoniul lui Lungu Ştefan, iar diferenţa de preţ încasată de SC Last Time Studio SRL reprezintă beneficiul obţinut de acesta în schimbul influenţei exercitate asupra funcţionarilor MDRT. Astfel, în urma controlului efectuat de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a reieşit că SC Last Time Studio SRL a fost doar o firma interpusă, care nu a efectuat transport, montaj sau un alt serviciu care să justifice creşterea de 5 ori a preţului. Obiectul principal de activitate al SC Last Time Studio SRL constă în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, iar societatea nu a desfăşurat anterior şi nici ulterior operaţiuni legate de aparate de control şi distribuţie a electricităţii.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.