Primăria Deva pusă pe butuci de ENEL

0
1218

Angajații Primăriei Municipiului Deva au stat astăzi ”pe întuneric”, după ce mai multe șocuri la rețeaua de alimentare cu energie elctrică au ars echipamentele electronice și serverele pe care se aflau bazele de date ale Direcţiei de Impozite şi Taxe. Activitatea a fost paralizată mai multe ore și la celelalte servicii din cadrul instituției.

 Într-un comunicat remis presei, reprezentanții primăriei susțin că au fost afectate mai multe Servicii și Direcției ale Primăriei Deva, printre acestea aflându-se Centrul de Informare a Cetăţeanului și Direcţia de Impozite şi Taxe. Principala vină, în opinia reprezentanților primăriei, o poartă Enel, șocurile electice fiind cauzate de către distribuitorul de electricitate.

Primăria Municipiului Deva este hotărâtă să solicite despăgubiri furnizorului de energie electrică pentru daunele pe care le-a înregistrat ca urmare a şocurilor repetate de curent  și îndeamnă cetățenii si agenții economici din municipiu care au fost afectați să urmeze același demers, se arată în comunicatul trimis presei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.