Pompieri şi poliţişti locali, în faţa examenelor de absolvire

0
1173

Subofiţerii din structurile de pompieri şi protecţie civilă şi poliţiştii locali, care s-au pregătit în cadrul cursurilor de iniţiere în carieră organizate de Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al M.A.I. – Orăştie, au intrat în febra examenelor de final de curs.

Testele se vor desfăşura până pe 29 noiembrie şi constau în examene scrise, probe oraşe şi probe practice la disciplinele de studiu parcurse în conformitate cu planurile de învăţământ şi cerinţele de formare profesională prevăzute în legislaţia specifică celor două domenii de activitate.

Din comisia de examen a subofiţerilor din specialitatea pompieri şi protecţie civilă fac parte ofiţeri din cadrul Centrului de Formare Iniţială şi Continuă al M.A.I. – Orăştie şi cadre din Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara, iar în comisia de examen a poliţiştilor locali participă reprezentanţi ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de poliţie al judeţului Hunedoara, împreună cu instructorii Centrului. Preşedintele comisiilor de examen este comisarul-şef de poliţie Ion Bogdan directorul CFIC Orăştie.

„Examenele vin să întregească activitatea desfăşurată în cele trei luni de corpul didactic al Centrului şi ofiţerii instructori din unităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Rezultatele pe care le vor obţine poliţiştii locali şi subofiţerii cursanţi la examene, contribuie la evaluarea acestora pentru activitatea profesională pe anul 2012”, a explicat comisarul şef Marius Moş, din cadrul CFIC Orăştie.

Până în prezent, aici au fost pregătiţi prin cursuri un număr de 90 poliţişti locali şi circa 200 subofiţeri de pompieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.