În agenda Bibliotecii județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva lansările de carte ocupă de multă vreme un binemeritat loc de frunte. Ne bucurăm să oferim poeților prilejul de a-și lansa noi volume, de a veni în mijlocul unui public ales, cunoscător avizat și iubitor de poezie adevărată. Așa am făcut și în ziua de 29 ianuarie 2015 când am organizat lansarea volumelor de poezie Dar pentru tine și Prietenie, semnate Adriana Tomoni, apărute recent la Editura EMMA din Orăștie.
Nume bine cunoscut publicului hunedorean amator de poezie, doamna Adriana Tomoni este originară din Geoagiu, de profesie asistent medical, are o bogată activitate literară concretizată în volumele de poezii Dar de Crăciun (apărut la Editura Emia din Deva), Dar și Dar din iubire (apărute la Editura EMMA din Orăștie).
Mai trebuie adăugat faptul că domnia sa este coautoarea volumelor Poezii și Iubirea – un colţ de rai, apărute la Editura DANDERS-PRESS. Este prezentă în volumul Un secol de poezie în orașul Paliei elaborat de Asociația Florema Design Orăștie, în volumul Cultura în oraşul Paliei, semnat Ştefan Nemecsek. Este colaboratoarea unor reviste literare precum ,,Confluențe literare”, ,,Creştin Ortodox” [corespondent], ,,Observatorul” Canada, ,,Semne”, ,,Dacia creștină”, ,,Dăruiri literare”, ,,Ardealul literar”, ,,Visul” etc.
Pentru a-i completa profilul literar, amintim că Adriana Tomoni este membră a Ligii Scriitorilor din România, a Societății ,,Limba noastră cea română” din Chişinău, Filiala 43 Orăştie a Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Hunedoara, a Cenaclului ,,Ioan Budai-Deleanu”.
A primit trei premii literare şi mai multe diplome şi distincţii.
Primul volum lansat cu această ocazie, Dar pentru tine, cuprinde poezii înscrise pe linia unei lirici feminine pline de sensibilitate, vădind o aplecare deosebită spre transpunerea în limbaj poetic a unor sentimente precum iubirea, credința, contopirea cu natura.
Al doilea volum, placheta de versuri intitulată Prietenie, cu ilustrații semnate Ana-Maria Părău, cuprinde delicate poezii pentru copii, cu subiecte din universul atât de îndrăgit al micilor viețuitoare, poezii pline de sensibilitate și iubire pentru nepoții autoarei cărora le este dedicat volumul.
Cititorii vor descoperi în fiecare vers frânturi din universul poetic plin de sensibilitate al unei poete dăruite cu talent, o poetă a cărei lirică este pe măsura exigențelor celor ce iubesc poezia.
Cu prilejul lansării, autoarea a oferit autografe celor prezenți și a citit din versurile proprii.