Rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, a declarat luni, în deschiderea noului an academic, că UVT nu doreşte să aibă cei mai mulţi studenţi, ci cei mai buni, remarcând faptul că universitatea urmăreşte pregătirea tinerilor pentru profesii care vor avea căutare în viitor, nu spre cele care peste câţiva ani vor dispărea.
„UVT nu este cea mai veche universitate din ţară, dar este cea mai dinamică. Noi încercăm să formăm profesionişti, să cunoaşteţi societatea şi mecanismele prin care ea funcţionează. Nu vrem să avem cei mai mulţi studenţi, ci cei mai buni. Motto-ul nostru este ‘Become your best!’, adică scoate tot ce este mai bun din tine! Viitorul începe azi”, a afirmat Marilen Pirtea.
Rectorul a subliniat că marea provocare a prezentului şi viitorului nu mai este să deţii informaţia pentru a fi cel mai puternic, ci să ştii ce să faci cu informaţia, din prea-plinul de informaţii care abundă, cum să o gestionezi benefic, pentru a fi cel mai puternic.
„Dinamica în care viaţa noastră evoluează este extrem de accelerată, accesul la sursele de informare este deosebit de diversificat şi rapid. (…). Evident că facebook este o realitate, dar dinamica vieţii cred că l-a depăşit, locul lui fiind luat de instagram şi altele”, a punctat rectorul UVT.
Potrivit unor statistici menţionate de Marilen Pirtea, până în anul 2030 s-ar putea ca 80% din actualele meserii să nu mai existe, apărând în acelaşi timp, altele.
„Noi ne gândim cum îi pregătim pe studenţii noştri, încă din anul I, pentru societate. Suntem cei mai dinamici, cei mai dornici să ţinem pasul. Se spune că meseria de şofer va dispărea, la anumite magazine deja plata se face cu cardul. În SUA, jurişti şi avocaţi sunt în pericol să-şi piardă postul, pentru că există softuri care caută să dea soluţii în procese, în timp real”, a detaliat rectorul Marilen Pirtea.
Studenţilor prezenţi în Aula Magna le-a fost prezentat cel mai tânăr „coleg”, robotul Paper, care a câştigat competiţii de robotică şi „a discutat” cu tinerii, arătându-le, în stilul propriu, că are şi sentimente şi o inimă mare, schiţată pe un ecran central pe pieptul său.
UVT are aproape 25 de mii de studenţi în cele 11 facultăţi şi pregăteşte tinerii pentru toate ciclurile academice, licenţă, masterat, doctorat şi post-doctorat. În anul 2019, UVT va marca şi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare.
Sursa: Agerpres