Peste 1.500 persoane din mai multe ţări participă, duminică, la supermaratonul Bekescsaba-Arad-Bekescsaba, care a ajuns la cea de-a XX-a ediţie. Concurenţii au avut de alergat în total 200 de kilometri, printre participanţi aflându-se şi oncurenţi care aleargă singuri întreg traseul.
Câteva sute de oameni aleargă, duminică, din Ungaria în România şi înapoi în Ungaria, în cadrul unui supermaraton de 200 de kilometri, aceasta find cea mai mare competiţie sportivă dintre România şi Ungaria. Printre concurenţi sunt persoane care aleargă la individual, asta însemnând că fug singuri în continuu cei 100 de kilometri din prima zi de concurs, iar în a cea de-a doua zi mai parcurg alţi 100 kilometri.
Concurenţii au luat startul duminică din faţa Primăriei Municipiului Arad şi se îndreaptă către Bekescsaba, Ungaria, după ce sâmbătă au plecat din Ungaria şi au alergat sau au mers cu bicicletele ori cu rolele până la Arad
Sâmbătă, în prima zi, startul s-a dat din Bekescsaba, Ungaria, iar concurenţii au parcurs 100 kilometri, au intrat în ţară prin punctul de trecere a frontierei Turnu, iar apoi au mers către municipiul Arad şi au încheiat prima zi a cursei în faţa primăriei municipiului Arad. În cea de-a doua zi a competiţiei, duminică, startul s-a dat din faţa Primăriei municipiului Arad, iar concurenţii au de parcurs alţi 100 kilometri până la Bekescsaba, Ungaria.
„Suntem bucuroşi că am dat startul acestui supermaraton Bekescsaba-Arad-Bekescsaba. E un supermaraton de tradiţie, cu un număr record de participanţi şi aşa cum vedeţi astăzi în Arad sunt foarte multe evenimente sportive, avem în acest moment şi în Sala Sporturilor evenimente în tot cursul zilei şi evident avem şi meciul de fotbal Poli-UTA”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Cele mai spectaculose probe sunt cele de individual, deoarece sunt concurenţi care aleargă singuri cei 100 de kilometri din prima zi de concurs, dar şi cei 100 de kilometri din cea de-a doua zi. Sunt, însă, şi categorii mai accesibile, la ştafetă. Cei mai numeroşi sunt sportivii care concurează pe biciclete, urmaţi de alergătorii la ştafetă, şi apoi de concurenţii pe role.
La competiţie participă peste 1500 de concurenţi. Cei mai numeroşi sunt sportivii care concurează pe biciclete.
Potrivit organizatorilor, dintre cei 1500 de participanţi, 1200 parcurg traseul în acest mod, mai sunt 200 sunt alergători în echipe sau individual, iar 10 sunt deschizători de
drumuri, care parcurg traseul pe role. Totodată sunt implicaţi şi 200 de însoţitori, voluntari şi oficiali.
„Şi în acest an ne bucurăm că supermaratonul se desfăşoară în regulă. Este cea de-a XX-a ediţie, este eveniment jubiliar, este un eveniment transfrontalier sportiv de cea mai mare anvergură. În acest an avem cei mai mulţi participanţi (…) Putem să spunem că sărbătorim organizarea acest evenment care durează de 20 de ani şi sperăm ca va continua şi în anii care vin astfel legând cele două capitale de judeţ Arad cu Bekescsaba, din Ungaria”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Bognar Levente.
Primul concurent la individual a încheiat prima zi de concurs, sâmbătă noaptea, după ce a alergat în continuu timp de 9 ore 50 minute şi 59 de secunde, iar ultimul concurent la individual a ajuns la Arad după ce a alergat în continuu 13 ore 30 minute.
Valorea totală a premiilor acestui maraton este de 8.000 euro.
Sursa: Mediafax