[ad_1]
Anul acesta, Florea Grup împlinește 25 de ani. Un sfert de secol de când s-au pus bazele afacerii care a ajuns astăzi una dintre cele mai importante companii din România.
De la doi oameni, Florea Grup a crescut la peste 600 de angajați. De la o mică afacere de familie, compania este astăzi o adevărată poveste de succes. Prin produsele și serviciile sale, Florea Grup a răspuns nevoilor a mii de clienți din întreaga țară. Ceea ce a stat la baza acestei dezvoltări a fost pasiunea.
Pentru că doar astfel ambițiile de dezvoltare sunt din ce în ce mai mărețe, iar energia și tenacitatea pentru a le îndeplini sunt prezente la fiecare pas. Dar mai presus de toate, pasiunea este ce prin care poți să câștigi șansa de a demonstra că ești un partener de încredere.
Iar cei 25 de ani au fost împliniți grație parteneriatelor solide, atât cu angajații companiei, cât și cu clienții și furnizorii din fiecare domeniu de activitate.
Într-un mediu economic cu multe bariere și nenumărate incertitudini, a lansa o afacere este o provocare, dar a o menține profitabilă atâția ani este o adevărată realizare.
Acești 25 de ani sunt așadar mai mult decât o ascensiune economică, sunt o metamorfoză nemaipomenită de la un vis, la o companie de top, care caută excelența în tot ceea ce face.
Momente importante din istoria firmei
Cei 25 de ani au strâns multe momente care merită menționate. Unele au impact din punct de vedere economic, altele au fost evenimente care au întărit echipa sau au consolidat procesele de lucru. Cele mai importante dintre ele sunt rezumate mai jos.
1996 – Înființare Florea Grup
Spiritul antreprenorial al celor doi frați, Marcel și David, a fost moștenit din familie. Era așadar o chestiune de timp până când a fost rândul lor să pună bazele unei mici afaceri, iar asta s-a întâmplat în anul 1996, în Alba Iulia. Pentru doi tineri de sub 25 de ani, a părut o idee ambițioasă, dar munca și perseverența i-au adus unde sunt astăzi.
1997 – Prima stație de carburanți Florea Oil
La ieșirea din Alba Iulia, în localitatea Sântimbru, a fost locația primei stații de carburanți Florea Oil. Astăzi, rețeaua Florea Oil numără 10 de stații de carburanți, pe tot teritoriul județului Alba, mai exact în Alba Iulia, Blaj, Ocna Mureş, Aiud, Câmpeni, Sântimbru, Mihalț, Zlatna şi Șard.
Stațiile sunt prezente inclusiv în zone rurale, ceea ce aduce un ajutor important agriculturii și turismului din zonă.
1998 – Cifra de afaceri atinge 1 milion Euro
Cu un trend ascendent încă de la înființare, Florea Grup atinge cifra de afaceri de 1 milion de Euro în doar doi ani de la debut.
Pe lângă activitatea de distribuție a carburanților, compania desfășoară și proiecte în domeniul construcțiilor, acesta ajungând să fie domeniul de bază pentru anii care vor urma.
2003 – Înființare Florea Taxi
Anul 2003 înseamnă o nouă etapă în dezvoltarea companiei, care începe să opereze și în domeniul transportului de persoane.
Florea Taxi urmează să fie una dintre cele mai inovative companii de taxi din Alba Iulia, fiind prima care lansează o aplicație pentru mobil, iar mai târziu adăugând în flota sa mașini hibride, care reduc amprenta de dioxid de carbon cu până la 90% față de un autoturism care funcționează cu combustibili fosili.
2006 – Prima stație de betoane în Alba Iulia
Stația de betoane de la Alba Iulia este integrată într-un complex de producție a materialelor de construcții de unde se pot livra, pe lângă toate sortimentele standardizate de betoane, șape și mortare, mixturi asfaltice și agregate minerale naturale și concasate, sortate și spălate.
Anii care au urmat au adus cu ei inaugurarea unor noi stații în județele învecinate: Cluj, Sibiu și Hunedoara. Pentru a oferi servicii complete clienților, stațiile sunt completate de divizia de autobetoniere de transport și flota de pompe pentru beton.
2008 – Inaugurare Hotel Astoria Alba Iulia
Stil, rafinament, lux, eleganță, servicii prompte, discrete și de calitate – așa se poate descrie în căteva cuvinte hotelul Astoria Alba Iulia.
Așezat într-o zonă liniștită, locația a devenit cunoscută pentru spațiile verzi generoase care înconjoară clădirea, pentru terasa liniștită și, nu în ultimul rând, pentru restaurantul și ballroom-ul care poate găzdui evenimente de până la 350 de persoane. Acccesul este extrem de facil direct din DN1.
2011 – Inaugurare fabrică de asfalt
Activitatea în construcții a fost susținută de investiția într-o fabrică modernă pentru prepararea și producția de mixturi asfaltice. Calitatea acestor materiale respectă normele naționale și europene, fiind folosite ca materii prime atât pentru lucrările proprii ale companiei, cât și pentru terți.
O stație de preparat emulsie bituminoasă cu productivitate de 6 to/oră completează fabrica de mixturi asfaltice și produce emulsii bituminoase acide și bazice, asigurând astfel și posibilitatea aplicării tehnologiilor la rece în construcția, întreținerea și repararea drumurilor.
2013 – Compania ajunge la 500 angajați
Odată cu dezvoltarea domeniilor de activitate, compania a crescut și numeric. Pragul de 500 de angajați a fost atins în 2013, anii ce au urmat aducând chiar și mai mulți oameni în colectivul Florea Grup.
Iar dacă ar fi să se aleagă un singur element care a asigurat parcursul celor 25 de ani de activitate, cu siguranță s-ar alege pasiunea acestor oameni, indiferent de domeniul de activitate în care lucrează.
De la casieri și agenți de curățenie, la directori și manageri de top, fiecare și-a adus aportul în a face din Florea Grup compania care este astăzi.
2014 – Cariera de piatră Almaș
Cariera de piatră din Munții Apuseni asigură controlul integral al fluxului de producție, începând cu etapa de extragere a pietrei.
Acest lucru dă oportunitatea unui proces de fabricație controlat, cu produse finite de cea mai bună calitate.
2015 – Deschidere Hotel Transilvania
După un proces de reabilitare care a durat 2 ani, Hotel Transilvania și-a redeschis porțile ca o locație de lux în centrul municipiului Alba Iulia.
Remarcându-se prin confortul oferit de camerele moderne, dar și prin calitatea serviciilor și a produselor de restaurant, Hotel Transilvania a fost laureat la Gala Top Hotel Awards din 2016 și 2018 ca unul dintre cele mai bune hoteluri independente de 4* din România și a ocupat prima poziție în cadrul ETravel Awards din 2017.
2017 – Inaugurare Florea Pavaje
Pe data de 5 iunie 2017, compania lansează divizia de prefabricate de beton, sub numele de Florea Pavaje, în urma unei investiții de 10 milioane de Euro.
Acest lucru a transformat Florea Grup într-una dintre puținele firme de construcții din România care își produce principalele materii prime ce intră în componența drumurilor, lucru care îi permite să garanteze calitatea lucrărilor și respectarea termenelor.
2018 – Deschidere Astoria Pool Park
La aniversarea a 10 ani de la inaugurarea Hotelului Astoria, complexul devine și mai atractiv prin cel mai nou și modern parc acvatic din Alba Iulia.
De la arhitectura piscinei până la sistemele de filtrare folosite, toate au fost gândite pentru a oferi clienților un spațiu de relaxare sigur și atractiv.
Piscina, cu suprafață de 336 mp, are apa încălzită. Cea mai așteptată surpriză au fost cele două tobogane, unul de viteză, de 20 metri, iar altul care șerpuiește pe o lungime de 60 metri.
Astoria Pool Park oferă și posibilitatea practicării sporturilor în aer liber, găzduind competițiii naționale de volei pe plajă.
2020 – Extindere la nivel național printr-o nouă unitate de producție de prefabricate
Inaugurarea fabricii Petra Pavaje de la Ploiești a însemnat extinderea la nivel național a companiei. În cadrul fabricii a fost inaugurat, de asemenea, un Show Room de peste 5.500 mp, cel mai mare de acest gen din țară.
Zona va oferi soluții estetice și practice pentru amenajările exterioare, clienților fiindu-le mult mai ușor să interacționeze vizual și tactil cu produsele.
Show Room-ul va fi deschis non-stop în scopul vizitării. În paralel cu investiția de peste 10 milioane de Euro în noua fabrică din Ploiești, compania a alocat resurse și campaniei de rebranding, produsele fiind comercializate acum sub numele de „Petra Pavaje”.
Noul brand vine în sprijinul obiectivului de extindere la nivel național, cu o imagine proaspătă care se aliniază filosofiei companiei.
Florea Grup pentru comunitate
Dincolo de ce înseamnă acești 25 de ani pentru companie, este bine să ne uităm la ce înseamnă ei pentru comunitate. Sunt peste 600 de locuri de muncă oferite, pe întreg teritoriul țării.
Este o afacere cu capital românesc, în care produsele au la bază materii prime achiziționate de la furnizori autohtoni, încurajând astfel economia locală.
Cu o piață de desfacere națională și o cifră de afaceri care o poziționează în rândul marilor intreprinderi, Florea Grup este unul dintre principalii contribuabili la bugetele locale și de stat.
Investițiile în domeniul utilajelor de construcție și în specializarea personalului au creat drumul pentru implicarea în dezvoltarea infrastructurii din România, inclusiv a celor mai noi autostrăzi.
Au fost desfășurate proiecte de responsabilitate socială în domeniul social, educativ și sportiv, cu sute de beneficiari direcți și indirecți.
Compania susține mai multe ONG-uri și organizează două competiții sportive anual: Cupa Florea Grup la Tenis de Câmp și Florea Grup Beach Volleyball Tournament. Echipa Florea Grup este prezentă la Euro Business Cup, cel mai important eveniment de minifotbal destinat companiilor, și susține competiții de ciclism și alergare.
În fiecare an, Florea Grup este partener în organizarea Openului Internațional de Șah al României, o competiție care crește cu fiecare ediție.
Pentru a susține educația, s-a dezvoltat un program de internship pentru studenți și elevi de liceu, de care beneficiază zeci de tineri anual.
Nu în ultimul rând, acest sfert de secol înseamnă o asumare continuă a datoriei pe care o avem pentru mediu.
Florea Grup a fost prima companie din Transilvania care a adus automobile hibride pentru serviciile de taxi, a investit în surse de energie regenerabilă pentru noile construcții și a implementat practici responsabile pentru minimizarea amprentei de carbon.
Planuri pentru viitor
Dezvoltarea companiei a fost una organică, în care fiecare etapă a venit să completeze o afacere deja consolidată. Chiar dacă planurile de dezvoltare au fost intens analizate, de cele mai multe ori au existat factori neașteptați, iar situația din ultimul an este cel mai concludent exemplu în acest sens.
Deciziile de dezvoltare au fost chibzuite și îndrăznețe în același timp.
Stabilitatea companiei a fost întotdeauna un factor important în momentul unei noi investiții.
Dar poate și mai important a fost know how-ul, adică expertiza în domeniu. Iar acest atu oferă un avantaj competitiv incontestabil, dată fiind experiența de 25 de ani pe care Florea Grup a dobândit-o.
Dar cel mai important factor care asigură dezvoltarea este echipa care stă în spatele unui brand: pasiunea pe care ei o pun în muncă și sinergia care se crează între membrii ei.
Toate acestea crează premisele unei creșteri durabile, pe care Florea Grup și-a propus-o pentru următorii ani. Principala direcție de dezvoltare va rămâne sectorul construcțiilor, atât prin lucrările de infrastructură, cât și prin divizia de prefabricate de beton.
Compania este una care deservește întreaga țară, așadar obiectivul este întărirea poziției de jucător național în piața construcțiilor.
Investițiile perioadei următoare se vor concentra pe dezvoltarea segmentului de prefabricate de beton. Fabricile Petra Pavaje funcționează ca huburi deschise de inovație în această industrie. Sprijiniți de partenerii noștri internaționali, căutăm mereu soluții pentru a răspunde cât mai bine cerințelor pieței.
Am investit în tehnologii noi pe piață pentru a obține culori și texturi care ne diferențiază în rândul producătorilor de pavaje. Splitarea, antichizarea sau impermeabilizarea suprafețelor sunt doar câteva dintre îmbunătățirile aduse liniilor noastre de producție.
Deținem la fiecare unitate de producție laboratoare proprii unde testăm constant materiile prime și produsele, pentru a le asigura calitate sporită.
Florea Grup mulțumește tuturor angajaților, clienților și partenerilor care au fost alături în acest sfert de secol și pentru că ați oferit oportunitatea de a demonstra că împreună se pot face proiecte de succes!
Fie ca anii ce vor urma să aducă în continuare o colaborare cât mai prosperă!
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA – Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
[ad_2]
Source link