AcasăADMINISTRATIE"Opera Nights": Cel mai mare festival de operă va avea loc la...

„Opera Nights”: Cel mai mare festival de operă va avea loc la Deva şi Hunedoara

Opera NightsAjuns la cea de-a treia ediţie, Festivalul „Opera Nights” va avea loc, în acest an, în două locuri încărcate de istorie: Castelul Corvinilor din Hunedoara şi Lapidariumul de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, au anunţat organizatorii.

Manifestarea culturală este programată în perioada 10-15 iulie, decizia ca festivalul să se desfăşoare la Hunedoara şi Deva fiind luată, în special, din considerente care ţin de anvergura evenimentului şi de asigurarea finanţării.

„Primarul Devei, Petru Mărginean, a dovedit totală deschiderea pentru ca Deva să fie gazdă a festivalului, când problemele financiare ameninţau să determine mutarea lui completă. În final, s-a ajuns la un acord şi cu primarul din Hunedoara, Viorel Arion, astfel încât cele două municipii vor găzdui ceea ce intenţionăm să fie Opera Nights 2013 – un festival internaţional, cel mai mare festival de operă în aer liber din România”, se arată pe blocul oficial al festivalului.

Iubitorii operei vor putea urmări spectacolele „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, „Elixirul dragostei” şi „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti,  „My Fair Lady” de Frederick Loewe.

Deoarece anul 2013 este dedicat pe plan mondial compozitorilor Verdi şi Wagner, organizatorii „Opera Nights” au prevăzut şi o seară specială de coruri, duete şi arii din opere semnate de cei doi mari autori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc