O femeie din municipiul Hunedoara a fost găsită împuşcată, duminică dimineaţa, într-un autoturism, pe strada Cocsarilor, din localitate. Surse neoficiale afirmă că este vorba de o doctorită urolog în vârstă de 38 ani.
Cel mai probabil, autorul crimei este soţul victimei, bărbatul fiind găsit decedat la câteva străzi distanţă, într-o altă maşină.
Se bănuieşte că bărbatul s-ar fi sinucis după ce ar fi împuşcat-o pe fosta soţie, deoarece lângă el se afla o puşcă de vânătoare, aceeaşi cu care se presupune că ar fi fost ucisă şi doctoriţa.
Bărbatul este om de afaceri şi este cunoscut ca vânător.
Poliţia a început o anchetă în acest caz.